Ministrul Tătaru anunță marea vaccinare! Până atunci ia preventiv un paracetamol!

Sursa foto: EVZ

Prezent la Suceava, unde a inspectat spitalele din prima linie în lupta contra Covid19, ministrul Sănătății a declarat că nu se teme de vaccin și posibilele efecte secundare ale acestuia.

Nelu Tătaru a răspuns la o întrebare legată de administrarea vaccinului pentru categoriile de personal cu risc ridicat de infecție.

„Eu mă voi vaccina, cât sunt în prima linie, în prima tură”, a spus Tătaru, care a mai precizat că primele doze de vaccin vor ajunge în România în a doua parte a lunii decembrie.

Ministrul Sănătății a mai precizat că României îi vor fi alocate un număr de vaccinuri, prin achiziția comună, care va fi făcută de Uniunea European, în cadrul unui efort comun al blocului comunitar de a combate epidemia de coronavirus.

Se vor folosi teste rapide

Ministrul Sănătății a mai declarat la Suceava, că în cadrul Programului Național de Testare să fie folosite testele rapide de depistare a coronavirusului.

”Avem de ieri încă 18 puncte, suntem la 169 de puncte de testare, cu o capacitate de 50.000 de teste pe zi. În ultimele zile aveam 38.000 de teste lucrate pe zi. Vom avea și teste rapide, pe antigen, pentru simptomatici care se prezintă la unitățile de prime a urgențelor, pentru a decongestiona mai repede aceste spații aceste spații”.

Spitalele din Suceava sunt pregătite

Prezent la Suceava, ministrul a spus că situația din prezent nu se poate compara cu situația din martie-aprilie, când spitalele din județ erau bombe epidemiologice cu ceas.

”Facem o evaluare de evoluție a pandemiei în regiunea de nord est și capacitatea de tratare în secțiile de terapie intensivă. Suceava o regăsim după momentul martie aprilie într-o ușoară stabilizare, într-un context de creștere ușoară. Am făcut evaluarea la secțiile de terapie intensivă din Rădăuți, Suceava și Fălticeni. Avem o capacitate de a crește acest număr de paturi cu acea terapie intensivă de 12 paturi, apoi alte opt paturi la Boli Infecțioase. Zilele următoare vom avea alte 30 de paturi suplimentare de terapie intensivă. La Rădăuți am primit și un număr de rezidenți care au susținut examenul de medici rezidenți și acum s-au prezentat la muncă”, a spus Nelu Tătaru.

Zilele trecute, ministrul Nelu Tătaru a declarat că ia câte un paracetamol și vitamina C, ori de câte ori are intră în focare active de coronavirus.