Ministrul Rafila, despre greva generală în Sănătate: „Întotdeauna există o posibilitate, dacă nu ne ținem promisiunile”

Ministrul Rafila, despre greva generală în Sănătate: „Întotdeauna există o posibilitate, dacă nu ne ținem promisiunile”Alexandru Rafila. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Sindicaliștii Sanitas anunță că vor intra în grevă japoneză începând din 7 iunie, fără întreruperea activității, până la rezolvarea revendicărilor. În acest context, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila şi-a exprimat părere cu privire la greva din sistemul de Sănătate.

În urma consultațiilor cu premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, reprezentanții Sanitas au decis că sindicaliștii din sănătate vor intra în grevă japoneză începând de pe data de 7 iunie, grevă fără întreruperea activității, până când guvernul va rezolva revendicările sistemelor de Sănătate și Asistență.

Alexandru Rafila: Eu am participat la multe runde de discuții, atât cu Sanitas, cât și cu Solidaritatea Sanitară

„Întotdeauna există o posibilitate și dacă noi, cei care am discutat cu sindicaliștii, nu ne ținem promisiunile, lucrul acesta este posibil, dar nu cred să fie cazul. Eu am participat la multe runde de discuții, atât cu Sanitas, cât și cu Solidaritatea Sanitară.

Ultima discuție a fost la sediul Guvernului României cu primul ministru și cu domnul președinte Ciolacu, iar șapte dintre revendicările sindicaliștilor de la Sanitas, au făcut obiectul nu numai a discuției, ci și a unui agreement. Unele dintre ele sunt realizabile în perioada imediat următoare, e vorba de blocarea posturilor din sistemul de sănătate, scoaterea lor la concurs.

De asemenea, semnarea contractului colectiv de muncă. În plus, sunt alte revendicări care au fost de comun acord, agreate, respectiv finanțarea voucherelor de vacanță, dintr-un fond separat de bugetul spitalului”, a spus Alexandru Rafila, în exclusivitate pentru antena3.ro.

Federația Sanitas: soluții care ar putea duce la rezolvarea acestor revendicări

Consiliul Național a luat act de faptul că autoritățile, la presiunea SANITAS și prin negociere directă cu reprezentanții Federației SANITAS, au identificat soluții funcționale care pot conduce la rezolvarea, în perioada imediat următoare, a revendicărilor noastre:

-Deblocarea angajărilor în cele două sisteme; -Alocarea sumelor necesare pentru a asigura plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații; -Adoptarea în perioada imediat următoare a unui act normativ care să asigure atingerea salariului de bază maxim prevăzut în Anexa II la --Legea 153/2017 pentru toate categoriile de angajați din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ; -Revizuirea ierarhiei pentru toate funcțiile din SĂNĂTATE implicit reașezarea asistentului medical în grila de salarizare cuprinsă în noua lege a salarizării bugetare; recunoașterea rolului asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare; -Finalizarea negocierilor și semnarea CCM la nivelul sectorului de negociere colectivă Sănătate; -Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.