Evenimentul Zilei > Social > Ministrul de Finanţe, precizări de ULTIMĂ ORĂ despre amnistia fiscală: „Nu şterg datoriile colegilor de partid”
Ministrul de Finanţe, precizări de ULTIMĂ ORĂ despre amnistia fiscală: „Nu şterg datoriile colegilor de partid”

Ministrul de Finanţe, precizări de ULTIMĂ ORĂ despre amnistia fiscală: „Nu şterg datoriile colegilor de partid”

După ce sâmbătă a declarat că amnistia fiscală va viza în principal companiile de stat cu datorii istorice, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, face noi precizări. Într-un interviu acordat Antena 3, ministrul a specificat faptul că amnistia nu înseamnă ștergerea datoriilor colegilor săi din partid. Oficialul a dat exemplu amnistia fiscală din 2015, atunci când nu a șters nici măcar propriile datorii.

Invitat în platourile Antena3, Eugen Teodorovici a vorbit luni seara despre mult mediatizata amnistie fiscală, precizând că, după modelul amnistiei din 2015, când nu a dispus ştergerea nici măcar a propriilor datorii,  nici de data aceasta nu va întreprinde nimic în direcţia ştergerii datoriilor pe care le au colegii săi de partid.  

„Trebuie să plătească ce au de plătit pentru că nu se vor șterge așa. sunt oameni care își plătesc la zi toate dările și sunt alții care nu le plătesc. Statul a creat probleme în acele situații. Avem multe firme de stat. Datoriile făcute de stat la stat sunt făcute după Revoluție încoace. Nu vreau să șterg datoria vreunui coleg de partid, nu am astfel de preocupări. În 2015, când eu am dat amnistia, eu nu mi-am șters datoriile mele, am plătit leu cu leu”, a spus Teodorovici.

Teodorovici a declarat sâmbătă că amnistia fiscală va viza în principal companiile de stat cu datorii istorice. Ministrul a dat de înțeles că amnistia nu va viza datoriile persoanelor fizice. O decizie finală va fi luată la finalul lunii august, urmând să fie consultată şi Comisia Europeană.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: