Ministrul bulgar al Turismului: Trei luni de omenie le ajung refugiaților ucraineni. Trebuie să muncească

Ministrul bulgar al Turismului: Trei luni de omenie le ajung refugiaților ucraineni. Trebuie să muncească refugiati Ucraina / Sursa: EPA/ZURAB KURTSIKIDZE

"După 31 mai, sprijinul statului pentru refugiați trebuie să înceteze. Am dat dovadă de 3 luni de umanitate și înțelegere, după care acești oameni trebuie să intre pe piața muncii, să locuiască în apartamente, să plătească chirie, să trăiască și să muncească ca toți ceilalți".

Această declarație extrem de arogantă a fost făcută pe postul public de televiziune de la Sofia, BNT, de ministrul bulgar al turismului, Hristo Prodanov.Prodanov a conturat o imagine optimistă a programului guvernului, conform căreia hotelierii ar trebui să primească câte 40 de leva pe zi pentru un refugiat adăpostit din Ucraina, potrivit Sega.

"Nu este nicio întârziere, suntem în program. Ieri am plătit pe toată lumea", a spus ministrul, care nu s-a abătut de la această versiune nici când televiziunea a dat cuvântul unui hotelier din stațiunea "Sf. Constantin și Elena", care a spus că nici el, nici colegii săi din stațiune și de la Nisipurile de Aur nu au primit până în acest moment niciun ban de la stat.

Astfel de afirmații false se transformă într-o tendință îngrijorătoare pentru acest guvern. Dacă îl credem pe vicepremierul Asen Vasilev, plățile ar fi trebuit să înceapă la sfârșitul lunii martie. „Ne-am descurcat foarte bine și la termen”, s-a lăudat acum Prodanov. „Nu avem nimic în conturi. Avem o cheltuială de 30-40 de mii de leva pentru 120 de persoane. Din data de 15 așteptăm ca pe o salvare să vină banii ca să putem plăti furnizorii și să plătim salariile personalului”, a dezmințit Filcio Stavrev, proprietar al hotelului Neptun din stațiunea Sf. Constantin și Elena.

Ne puteți urmări și pe Google News

Explicațiile pentru perioada lungă de plată, ca și până acum, sunt legate de necesitatea ca „25.000 de persoane să fie verificate și comparate de Agenția Națională pentru Venituri, Vamă, Agenția pentru Refugiați, pentru a nu exista dublări, întrucât avem 3.000 de cazuri în care o persoană figurează în două hoteluri în același timp”.

Războiul din Ucraina. Guvernul bulgar nu a cheltuit prea mult pentru ucraineni

Ca de obicei, ministrul turismului folosește date care diferă, fără explicații, de cele din statisticile oficiale. De exemplu, el a vorbit despre 25.000 de persoane pentru care statul plătește, în timp ce portalul ucrainean a raportat 51.291 persoane cazate. Acești 25.000, potrivit lui Prodanov, sunt oameni în mare nevoie, majoritatea mame cu copii. Totuși, el a spus că „mai sunt 60.000 de ucraineni cu mașini scumpe care plătesc la hotel, au pretenții, unii cumpără imobile, încep să facă afaceri”.

Întrebat cum îi vom trimite pe ucraineni la muncă, având în vedere că nu le-am oferit copiilor un loc în grădinițe, ministrul turismului a promis cu generozitate că statul va ajuta. La opt săptămâni de la începutul războiului, însă, statul continuă însă să nu facă nimic pentru a asigura spații în centre pentru copii, preferând să plaseze aceste sarcini voluntarilor.

Sursa foto: Inquam photos

În acest context, hotelierii se tem de tensiuni, atunci când va veni timpul ca ucrainenii să fie evacuați din hoteluri. „Sper să nu existe o situație tensionată, care să se reflecte asupra întregii UE”, a spus hotelierul Stavrev. Potrivit acestuia, printre ucraineni se simte că va fi o schimbare și nu prea sunt de acord. „Fiecare mutare este un cutremur pentru ei, de parcă nu ar fi de ajuns că vin din război”, a adăugat el.

Guvernul nu a cheltuit prea mult pentru ucraineni - trebuie să plătească 11,1 milioane de leva până la 31 martie, iar Prodanov consideră că suma nu va depăși 50 milioane de leva. Nu este clar care este valoarea totală a ajutoarelor în valoare de 375 de leva plătite pentru a răspunde nevoilor imediate. Pe de altă parte, ministrul turismului nu a omis să sublinieze că Bulgaria va cere despăgubiri Uniunii Europene pentru aceste costuri. În același timp, nevoile de bază ale refugiaților pentru hrană, apă și articole de igienă continuă să fie acoperite prin eforturile a mii de bulgari.

Tendințe

49,9% dintre bulgari nu cred că refugiații din Ucraina reprezintă o amenințare la adresa securității în Bulgaria. 25,2 la sută au o opinie contrară, iar restul ezită în această problemă, după cum arată un studiu al Gallup International Balkan, realizat între 31 martie și 8 aprilie. Refugiații din Ucraina sunt în general bine primiți de bulgari, arată sociologii. Acest lucru nu s-a schimbat până acum, chiar și în prezența unor tensiuni legate de problemele administrative legate de refugiați. (RADOR)