Ministrul Agriculturii RETRAGE afirmațiile făcute cu privire la TRANSFERUL de 35 de MILIARDE de EURO în afara țării: A fost o metaforă

Ministrul Agriculturii RETRAGE afirmațiile făcute cu privire la TRANSFERUL de 35 de MILIARDE de EURO în afara țării: A fost o metaforă

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu a declarat pentru MEDIAFAX că afirmațiile cu privire la transferul de 35 de miliarde de euro cu camionul în afara țării din ultimii cinci ani, nu a fost altceva decât o metafora. Acesta mai adaugă că situația nu are nicio legătura cu fostul președintel Traian Băsescu și că nu a făcut vreo referire la mandatul său.

"A fost o metaforă. Dacă vedeţi declaraţia Curţii de Conturi de câteva zile, 40% din PIB, adică 60 de miliarde de euro sunt evaziune. O parte din bani probabil a ajuns în afara ţării. Exact aşa se spunea şi în 2010 la care m-am referit eu", a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

"Diferenţa între corupţia de la noi şi corupţia din Vest, asta îmi explicau mie cei din Vest: acolo este... e umană, adică cei mai mulţi bani se fac cu statul, toate hoţiile mari se fac cu statul, cu bani de la buget, peste tot. Când stăinii fac o afacere cu statul şi câştigă, să zicem, un milion de euro, banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casa sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică întrucât ministrul a locuit multă vreme în Belgia - n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o fabricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. 

Voi scoateţi banii din ţară, şi - îmi spunea el - s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu - că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia. Sunteţi atât de tâmpiţi, banii ăia produceau pentru noi, în loc să producă pentru Elveţia. Ştiţi că acum, în Elveţia, dacă pui bani trebuie să dai tu comision, nu îţi dă el", spusese ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, informează Ziarul Financiar.