Ministrul Agriculturii PROMITE fermierilor brăileni „libertate la apă gratuit”

Ministrul Agriculturii PROMITE fermierilor brăileni „libertate la apă gratuit”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat vineri, la Brăila, că fermierii din judeţ vor avea de anul acesta, apă gratuit pentru irigaţii.

"Veţi avea apă gratuit pentru că aici suntem într-un judeţ agricol irigat şi irigabil. Apă gratuită la staţia de punere sub presiune. Era un deziderat al fermierilor de mult timp, care se realizează în acest an. În România la această dată, şi pe partea de sud, cantitatea de apă a ajuns la capacitate în câmp. Avem apă, avem şi fenomene extreme, le gestionăm şi pe acelea, să ajungem la ele pentru că încă nu ştim efectul lor. Din canalele de irigaţii au dreptul să ia oricare alţii, care îşi instalează temporar o sursă de apă pentru a iriga, deci libertate la apă gratuit", a spus Petre Daea, citat de Agerpres.

Ministrul Agriculturii a anunțat că vor fi demarate lucrările de amenajare la sistemul de irigaţii Ialomiţa - Călmăţui. 

"Încep lucrările de reabilitare, 15 august, termenul maxim pentru a începe amenajarea terasei Călmăţui, Ialomiţa -Călmăţui, la SRTA Spiru Haret. În 30 octombrie, termen maxim pentru staţia de bază Gheorghiu, cea mai mare din ţară", a afirmat Daea. 

Ne puteți urmări și pe Google News

El a atras atenția asupra faptului că judeţul Brăila este în urmă în ceea ce priveşte amenajările pastorale şi a solicitat mai multă implicare din partea primarilor şi specialiştilor Direcţiei Agricole. 

"Stăm prost la amenajamentele pastorale. Brăila are 43 de unităţi administrativ-teritoriale, sunt doar 24 cu amenajări pastorale. Fraţilor, păi să luăm banii trebuie asta să facem. V-am dat instrumentul legal pentru un sprijin, hotărârea de guvern care va susţine costurile făcute pentru amenajări. Treaba este după lege a primarilor şi vă rog să ne cuplăm pentru acest interes cu direcţiile agricole care au structurile de specialitate puse în dispozitiv cu obligaţia de a face aceste amenajamentele pastorale", a precizat ministrul Agriculturii. 

El a precizat că judeţul Brăila a primit subvenţii de 71,9 milioane euro "aproape cât Belgia ca tranşe de plată de la Uniunea Europeană, pe luna aprilie", adăugând că mai sunt 59 de fermieri care nu au primit subvenţii deloc şi 924 care mai au "câteva probleme". 

Ministrul Petre Daea s-a aflat vineri la Brăila, unde a participat, alături de premierul Sorin Grindeanu, vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi ministrul Economiei, Mihai Tudose, la o întâlnire de lucru cu autorităţile locale - primari şi viceprimari, consilieri municipali şi judeţeni, şefii serviciilor publice, reprezentanţi ai oamenilor de afaceri şi ai agricultorilor.