Ministru din Guvernul Grindeanu, despre protestatari: "Bineînţeles se vor retrage şi vor fi cu gândul cum să îşi crească mai bine copiii"
- Iasmina Ardelean
- 5 februarie 2017, 11:13
Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, a declarat duminică, la Parlament, că oamenii din stradă "se vor retrage".
Întrebată ce variantă va alege Guvernul în privinţa OUG de modificare a codurilor penale, Graţiela Gavrilescu a precizat că „Cred că vom susţine, în primul rând, varianta care este legală. O să vedem la ora 14.00, în momentul în care va începe şedinţa de Guvern exact care este propunerea. Cu certitudine va fi o propunere din punct de vedere legal fără probleme, astfel încât situaţia din stradă să se poată dezamorsa. Cred că avem mult prea multe de făcut din programul de guverare, românii au alte aşteptări de la Guvernul României”, citată de news.ro.
Ministrul consideră „că toţi cei care au fost îndreptăţiţi să iasă în stradă, de mâine, de poimâine bineînţeles se vor retrage şi vor fi cu gândul cum să îşi crească mai bine copiii şi să aibă grijă de tot sistemul nostru naţional”.
Întrebată când va ajunge proiectul la Parlament, dacă va fi de îndată ce se va retrage din Guvern, ministrul a afirmat „bineînţeles că imediat. Înseamnă că mâine va fi trimis către Parlament, întâi Senat şi pe urmă Camera Deputaţilor”.
Primul-ministru Sorin Grindeanu a anunţat, sâmbătă, că va convoca astăzi o şedinţă de Guvern pentru aborgarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.