Marele proiect anunțat cu tam-tam a căzut. Nu se mai construiesc spitale noi cu finanțare prin PNRR

Marele proiect anunțat cu tam-tam a căzut. Nu se mai construiesc spitale noi cu finanțare prin PNRR

După ce vineri anunța că se vor construi 25 de spitale noi cu ajutorul fondurilor obținute prin PNRR, Ministerul Sănătății s-a răzgândit. Nu se mai construiește niciunul. Vor fi doar renovări și reabilitări.

Ministerul Sănătății anunța vineri, prin intermediului unui comunicat de presă, că în România se vor construi până în 2026, 25 de spitale noi cu fonduri europene obținute prin PNRR. În total o investiție de 1,7 miliarde de euro.

Anunțul a fost infirmat luni de Adriana Pistol, secretat de stat la Ministerul Sănătății. Ea spune că este vorba despre modernizări și reabilitări și nu despre construcția de la zero a vreunui spital.

Anunțul de vineri

Ministerul Sănătăţii anunța vineri că a publicat, în consultare publică, metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate prin care vor fi selectate minimum 25 de obiective ce presupun construcţia şi dotarea de spitale, până în 2026, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Ne puteți urmări și pe Google News

„Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătăţii în anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană. Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro

Noile construcţii vor respecta cerinţele de eficienţă energetică (NZEB), conform legislaţiei naţionale şi standardelor de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional“, se preciza în comunicatul de presă din 15 iulie.

 Niciun spital nou

Luni, 18 iulie, situația s-a schimbat la 180 de grade. Ministerul Sănătății a anunțat că nu se va construi niciun spital nou. Se vor face doar modernizări și reabilitări. „În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri, reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie parțial în anumite secții. Deci nu se vor construi 25 de spitale. Niciun spital nou.

25 de spitale sunt selectate dintr-o listă de 49, pe baza acelor criterii care au fost elaborate, pentru a primi bani să își îmbunătățească stadiul în care sunt acum. Spitale noi nu sunt decât acelea regionale. Nu au legătură acelea cu aceste 25. Eu vă spun care este realitatea. Nu se construiesc spitale noi!", a spus Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății, într-o conferință de presă, potrivit ziare.com.