Din păcate, milioane de pensionari vor fi afectați deoarece noua lege a pensiilor va fi din nou amânată conform unui proiect de Ordonanță de Urgență iniţiat de Ministerul Finanţelor.
Ministerul de Finanțe amână aplicarea noii legi a pensiilor printr-o nouă Ordonanță de Urgență. Astfel, guvernanţii au luat decizia ca modificările să se aplice din 2024 - un an electoral deoarece vor fi alegeri parlamentare, locale şi prezidențiale.
Noua lege a pensiilor publice se va aplica abia de la 1 ianuarie 2024, conform unui proiect de OUG inițiat marți de Ministerul Finanțelor. Regulile stabilite de noua lege a pensiilor ar fi trebuit să se aplice din septembrie 2021, însă acestea au fost amânate inițial pentru septembrie 2023. Astfel, Guvernul va extinde amânarea cu încă patru luni.
Guvernul s-a răzgândit cu privire la veniturile a milioane de pensionari
Momentul în care Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii va intra în vigoare va fi amânat din nou, conform proiectului de OUG. Legea apărută în 2019 ar fi trebuit să se aplice începând cu data de 1 septembrie 2021, moment la care actuala lege a pensiilor publice (Legea 263/2010) urma să fie abrogată. Însă termenul a fost amânat întâi pentru 1 septembrie 2023, prin OUG 8/2021, iar acum va fi mutat pe 1 ianuarie 2024.
Noua Lege a pensiilor prezintă o serie de măsuri diferite față de condițiile din prezent. Conform noului cadru legal al pensiilor publice, studiile de masterat vor fi considerate vechime în muncă. Astfel, studiile de master vor fi luate în calcul la vechimea necesară pensionării. În prezent, doar studiile de licență și cele de doctorat sunt considerate vechime în muncă.
Ce va cuprinde noua Lege a pensiilor
1. Studiile de masterat, vechime în muncă. Spre deosebire de reglementările actuale, studiile de master vor fi luate în calcul la vechimea necesară pensionării. În prezent, numai studiile de licență și cele de doctorat sunt considerate vechime în muncă.
2. Altă noutate stabilită este legată de așa-zisele „mame eroine”. Mai exact, femeile care au născut cel puțin trei copii, pe care i-au crescut până când au împlinit 16 ani, se vor pensiona mai devreme cu șase ani, însă numai la cerere. De la patru copii în sus, la reducerea de șase ani se va mai adauga câte un an pentru fiecare copil.
3. Rămâne un singur tip de pensie anticipată. În prezent, avem atât pensie anticipată, cât și pensie anticipată parțială, diferența între ele fiind că a doua se obține cu penalizări la cuantumul pensiei. Noua lege a pensiilor va reglementa o singură pensie anticipată - cea care acum este cu penalizări.
4. Cumularea pensiei cu alte venituri va fi, în continuare, posibilă. Potrivit noii legi a pensiilor, cumularea pensiei cu alte venituri va fi, în continuare, posibilă, doar că aceasta se raportează diferit la veniturile ce pot fi obținute simultan cu pensia. Față de prevederile actualei legi a pensiilor (un cumul aproape nerestrictiv al pensiei cu alte venituri), viitoarea lege a pensiilor stabilește o regulă specială: pensia va putea fi cumulată doar cu acele venituri pentru care se datorează obligatoriu cotribuții de asigurări sociale.
Schimbări la pensia minimă
5. Perioadele pentru care s-a datorat, dar nu s-a plătit efectiv contribuția la pensii nu vor mai reprezenta stagiu de cotizare. În noua lege a pensiilor se pune mai mult accentul pe plata efectivă a contribuțiilor la pensie. Astfel, angajații vor trebui să devină mai atenți și să verifice singuri, mai des, dacă firmele chiar le plătesc contribuțiile la pensie datorate pentru veniturile lor.
6. Pensia minimă va avea un cuantum variabil, raportat la salariul minim și anii de cotizare. După cum stabilește noua lege a pensiilor, de la intrarea ei în vigoare, întregul mecanism de acordare a pensiilor minime (indemnizațiile sociale pentru pensionari) se va schimba. Concret, pensia minimă se va acorda diferențiat, în funcție de salariul minim brut și anii de cotizare ai solicitantului.
7. Plăți retroactive la pensii pentru perioade la alegere. O altă măsură se referă la plata retroactivă a contribuțiilor pentru pensii. Dacă de ceva vreme plățile se pot face în urmă pentru șase ani, în viitor se vor putea alege perioade precise din orice an anterior. Totodată, această posibilitate va fi permanentă, nu temporară, informează avocatnet.ro.