Mika, în genunchi în fața publicului român la B’ESTFEST
- Măd ălina Piloff
- 3 iulie 2011, 16:44
Într-o atmosferă electro- trip hop, asigurată de Asian Dub Foundation și LAMB dar și de multe alte trupe românești, artistul pop Mika a reușit să cucerească publicul de la B’estfest cu energia sa și cu un playlist aglomerat de hituri ca "Grace Kelly", "Relax, take it easy" sau "Happy Endings".
B’ESTFEST a fost un du-te-vino continuu cu cozi rezonabile, dar permanente, la corturile de mâncare, popcorn și clătite. Pauzele mici dintre concerte au făcut ca o masă considerabilă de oameni să își petreacă timpul în fața celor două scene pe care artiștii au cântat alternativ toată seara. Festivalul i-a găzduit și pe cei care au venit pentru muzică și pe cei care au venit pentru relaxare. Mașinile din parcul de distracții au funcționat aproape tot timpul, câțiva bikeri au dat spectacol în zona "Burn" în care erau amplasate câteva rampe și o pernă imensă cu aer pe care curajoșii aterizau după câteva rotiri incredibile în aer. Toate astea în timp ce pe scena Ciuc cântau cei de la Asian Dub Foundation. Ambele formații care au cântat ieri înaintea lui Mika au fost pentru prima dată în România. Asian Dub Foundation, o formație electro britanică, precedată pe aceeași scenă de Șuie Paparude, trupa românească cu un sound asemănător, a încălzit atmosfera de la B’ESTFEST, dar nu destul. Dacă în mulțime frigul era ceva mai ușor de suportat, pe scenă, solista de la Lamb, trupa care a urmat la câteva minute după Asian Dub Foundation pe scena Coca Cola, a înghețat. A rezistat doar câteva piese în maieu, pentru ca apoi să se înfășoare într-o pătură împrumutată din culise. "My Angel Gabriel", piesa de rezistență a celor de la Lamb Melodia "My Angel Gabriel" a formației a fost întâmpinată cu multe aplauze și brichete aprinse în public. "Este foarte plăcut să cânți pentru prima dată într-o țară și să vezi că oamenii cântă alături de tine versurile", a remarcat solista. Colegul acesteia de formație a menționat și cele două motive pentru care concertul lor risca să fie anulat. În primul rând solista, Lou Rhodes, rămăsese fără voce cu doar câteva zile înaintea spectacolului, iar copilul basistul trebuie să se nască în următoarele zile, acestuia fiindu-i greu să o lase singură pe soția lui. Grijile membrilor formației nu s-au văzut pe scenă, însă, unde Lamb a oferit fanilor un spectacol de peste o oră încheiat în aplauzele unui public mulțumit. O scenă înflorată Cel mai așteptat concert al serii a început puțin după miezul nopții. Mika a urcat pe scena în spatele căreia se ridicase o perdea de flori alături de fomația sa. A început concertul în forță cu "Relax, take it easy". A fost îmbrăcat în alb, cu o jachetă roșie, asemănătoare unei tunici, amintind de stilul Freddie Mercury sau Prince. "Sunteți gata să dansați?", a întrebat Mika publicul de la ”B’FEST”, așa cum a alintat deseori pe parcursul concertului festivalul care a găzduit primul lui spectacol după mai mult de șase luni. Au urmat "Big Girl", unde pe scenă a apărut un balon imens în forma unui picior grăsuț, o idee asemănătoare celei de la piesa "Whole lotta Rose" de pe scena AC/DC de acum un an, și "Stuck in the Middle", piese pe care publicul a început să se încălzească, luând exemplu de la Mika și sărind și dansând pe ritm. Fata care făcea backing vocals i-a ținut cu brio piept lui Mika. Și ea se încadra în spiritul flower power al spectacolului purtând o rochie făcută din flori. După ce a amintit de concertul de la Mamaia de anul trecut, Mika a trecut la "Dr. John" și apoi la balada "Blue Eyes", recunoscuta încă de la primele acorduri de toți fanii. Au urmat piese celebre din scurta carieră a cântărețului britanic, "Touches you", "Rain" sau "Blame it on the girls". A continuat seria de piese așteptate de public cu balada puternică "Happy Endings". A cântat în forță piesa, iar publicul a fredonat alături de artist fiecare vers. A fost unul dintre momentele în care cântărețul a avut șansa să testeze limitele vocii sale. Balada a fost urmată de o piesă cu mult mai ritmată, "Love Today". O nouă melodie, în premieră pentru români Acesta a fost primul concert al lui Mika în ultimele luni, iar pe scena de la B’ESTFEST el a explicat și motivul acestei pauze: și-a petrecut ultima perioadă în studio, înregistrând noi piese pentru al treilea album. În premieră pentru români, a cântat alături de formație și una din piesele de pe noul material, o melodie în franceză. Pe podiumul din spatele cântărețului s-au ridicat patru baloane în forma literelor care alcătuiesc numele artistului, chiar înainte de "We are golden". Între timp, Mika, încălzit de mai mult de o oră de alergat pe scenă, a renunțat și la geacă și la tricoul de pe el. A încheiat recitalul cu piesa care l-a consacrat, "Grace Kelly", cântând în genunchi în fața publicului entuziasmat. A revenit pentru bis cu "Lollipop" și a dispărut de pe scena B’ESTFEST la 1.20 noaptea. Spre deosebire de alte festivaluri organizate până acum în România, oamenii nu s-au înghesuit spre porțile de ieșire, ci au rămas în zonă să petreacă până dimineața, fie la Dance Arena, alături de DJ cunoscuți, fie la terasele din zonă. Trupa Asian Dub Foundation a rămas în zonă și a ținut un scurt recital și pe scena terasei Goblin vs Elephant. FOTO: Alex Chelba