Mihnea, tânărul care n-a mai ieşit din casă de 30 de ani, va fi monitorizat de asistenţi sociali. Apartamentul i-a fost igienizat

Mihnea, tânărul care n-a mai ieşit din casă de 30 de ani, va fi monitorizat de asistenţi sociali. Apartamentul i-a fost igienizat

Povestea lui Mihnea Rădulescu, băiatul condamnat să nu vadă, vreme de 30 de ani, lumina zilei, a impresionat o lume întreagă. Cazul lui a intrat în atenţia autorităţilor în momentul în care locatarii blocului în care acesta locuia alături de fratele şi mama acestuia, au câştigat în instanţă dreptul de a intra în casa lor pentru a scoate toată mizeria de acolo. În prezent, apartamentul a suferit modificări uriaşe

Mirosul de fecale şi urină şi gândacii care ieşeau pe holul blocului pe sub tocul de lemn putrezit al apartamentului îmbibat de mizerie i-au revoltat pe oameni. Numai cu un ordin judecătoresc familia Rădulescu a fost obligată să iasă din apartamentul devenit un adevărat focar de infecţie. După două luni de stat în centrul Medico- Social „Sf. Andrei” din Sectorul 4, Mihnea, care a luat şi în greutate, fratele şi mama acestuia, se vor putea întoarce acasă.

În urmă cu două luni, după ore bune de rugăminţi, Mihnea, fratele şi mama acestora au fost scoşi din imobilul infect şi duşi la spital. Locatarii unui bloc s-au luptat timp de patru ani prin tribunale pentru a fi lăsaţi să intre în casa unor vecini şi să le facă curăţenie. Mâncare pe jos, gunoaie şi pereţi plini de pânză de păianjen, iar uşile negre şi învechite erau acoperite de gândaci. Aşa arăta apartamentul în care locuia familia Rădulescu.

Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4 a decis, la acea vreme, să fie efectuată o evacuare temporară, să salubrizeze şi să igienizeze incinta respectivului apartament. În urmă cu câteva zile, edilul interimar a anunţat pe o reţea de socializare că Mihnea se va putea reîntoarce acasă. ,,Avem veşti bune despre familia Rădulescu. Apartamentul de pe strada Reşiţa din Sectorul 4 a fost igienizat şi renovat. În curând, cei trei membri ai familiei se vor întoarce acasă şi vor fi monitorizaţi de asistenţii sociali, pentru ca locuinţa lor să rămână curată. Felicit, pe această cale, conducerea asociaţiei de proprietari care a decis să ia atitudine şi să ne ceară ajutorul pentru a înlătura pericolul real asupra sănătăţii celor din bloc, pe care îl reprezenta apartamentul familiei Rădulescu”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News