Mihai Trăistariu a vorbit de multe ori deschis despre viața sa personală, însă de data aceasta s-a deschis în fața fanilor și a povestit despre cariera în muzică. A avut parte de multe suișuri și coborâșuri, însă nimeni nu a știut că a avut de mai multe ori ocazia să devină vedetă internațională. Planurile mărețe au fost date peste cap, iar acum se gândește serios să plece din țară.
Mihai Trăistariu a avut un debut de excepție în muzica românească, iar vocea puternică i-a adus un succes colosal în carieră. A povestit deseori despre viața sa și despre modul în care a reușit să evolueze pe plan profesional, însă niciodată nu și-a făcut publice regretele. Nu a povestit public despre șansele de a ajunge artist internațional.
Chiar dacă vorbim despre un cântăreț apreciat, acesta a avut parte de eșecuri. Eurovision este doar unul dintre ele, însă Mihai Trăistariu nu a fost marcat de acest lucru, ci a mers mai departe. Totuși, are unele regrete cu privire la cariera sa. Pentru prima dată, artistul susține că a ratat mai multe șanse de a ajunge o vedetă internațională.
Mihai Trăistariu susține că a avut ocazia să colaboreze cu impresari celebri din afara țării și de câteva ori a fost aproape de semnarea unui contract. Ghinioanele l-au urmărit și mereu intervenea ceva care anula planurile pentru un viitor strălucit.
"Eu eram fan Eurovision, din 2006 ma cautau numerosi impresari internaționali, care mi-au permis că ma fac star internațional. Apoi am avut un impresar care a lucrat cu Celine Dion, dar nu am avut sansa. Mereu s-a ivit cate ceva astfel încât să nu merg mai departe, ba trebuia sa plec din tara, ba se întâmpla ceva. Cred ca a fost un tren pierdut. (...)", a declarat cântărețul la Antena Stars.
Mihai Trăistariu vrea să părăsească România
Celebrul artist susține că a fost afectat serios de criza energetică. Chiar dacă câștigurile sale sunt mari și nu duce lipsă de bani, facturile uriașe la energie și gaz i se par „o nenorocire”. Pentru a scăpa de această criză, Mihai Trăistariu se gândește serios să se mute din țară și a ales deja o destinație: Dubai.
„Mi se pare o nenorocire, parcă suntem... Covid-ul colcăie, războiul stă să bată la ușă, prețurile au bubuit, zici că e apocalipsa. Mă mut la Dubai, nu știu ce restricții au pe acolo, dar am zis că măcar scap de faza cu gazul și asta e. Sunt foarte derutat, chiar nu știu ce o să fac, am încercat să fac și economie la căldură”, a declarat artistul în urmă cu câteva zile.