Într-o reclamă care a stârnit valuri înainte de alegerile prezidențiale, Mihai Șora povestește despre cum comunismul i-a răpit tinerețea, distrugându-i așteptările și visurile. Aveam 30 de ani când viața s-a oprit, când s-a lăsat cortina și zidurile au început să fie înălțate. Aveam 30 de ani când mi-am pierdut ce aveam mai aproape de suflet: libertatea”.

Și, totuși, ce făcea Mihai Șora la vârsta de 30 de ani, când bolșevicii au preluat puterea în România? Scria Du dialogue intérieur”, un adevărat omagiu închinat personalității lui Lenin! Scriitorul Adrian Papahagi publică mici fragmente din această carte publicată la Paris (1946), doar cu puțin timp înainte ca Șora să revină în România pentru a lucra sub comanda celui mai temut șef bolșevic din Europa de Est, Ana Pauker.

Iată ce scrie Adrian Papahagi pe Facebook:

„Am mai spus-o: USR e noua stângă, legitimată de dinozaurii vechii stângi, începând cu Mihai Șora. Revoluționarismul, radicalismul și populismul lor au un inspirator clar: tov. Lenin. În cartea lui din 1946, la fel de prolixă și ilizibilă ca toate cele care au urmat, Mihai Șora își etalează leninismul revoluționar pe care azi l-ar vrea uitat”, punctează Papahagi.

Dar iată ce aspirații avea tânârul Șora: „Oricine va răsfoi volumul Du dialogue intérieur va vedea ce elogii îi aduce Șora lui Lenin, antidotul «ființei» și al «acțiunii» la averea burgheziei, replica adevăratului crez la credința căldicică a burghezului. Aceeași opoziție între credința patetică a desueților pupători de moaște și patosul revoluționar al salvatorilor și al făuritorilor unei lumi noi.  Puteți vedea cum lăuda Șora, înainte de a reveni la București pentru a se angaja în Ministerul de externe condus de Ana Pauker, locul pe care Lenin îl ocupa de drept în fruntea revoluției („C’est à la tête de la Révolution, et nulle part ailleurs qu’était la place de Lénine”, p. 144)”.

„Revoluționarul Șora, în etate de doar 30 de ani, își ridică în 1946 pumnul revoltat către «burghezia în declin și de aceea esențialmente ipocrită» («une bougeoisie déclinante et, partant, essentiellement hypocrite», p. 142), batjocorește în treacăt «credincioasa smochinită și preotul căldicel» («la dévote confite et le curé tiède», p. 143) și apoi îl atacă frontal pe milionarul fabricant de cauciuc, care ocupă pe nedrept locul altor 99 de oameni (pp. 144-145)”, mai arată Papahagi.

Pentru burghezia românească, Mihai Șora vede doar o singură rezolvare: „Soluția este «un pumn sănătos în gură» («un bon coup de poing dans la figure» p. 146), adică revoluția proletară. Revolta sa a încetat după revenirea în paradisul proletariatului, unde leninistul parizian a fost răsplătit cu un post în MAE, că oricum se eliberaseră destule după epurarea elementelor burghezo-moșierești precum Djuvara, Paleologu sau Karadja”.

Te-ar putea interesa și: