Mihai I, despre Regele Carol al II-lea: "Tati este nebun!"

Mihai I, despre Regele Carol  al II-lea: "Tati este nebun!"

Volumul "Mihai I al Romaniei - Regele si tara", de Ivor Porter, prezinta si copilaria nefericita a lui Mihai.

Ivor Porter, un fost spion, il descrie lucid pe rege, cu care a stat de vorba pe parcursul mai multor ani. Prezentam mai jos un nou fragment din spectaculosul volum al britanicului."

Cand printul Nicolae i-a cerut Elenei sa pranzeasca cu fostul ei sot, pentru a putea avea un dialog deschis, mai ales in privinta educatiei lui Mihai, Carol al II-lea a inceput sa-i povesteasca zgomotos despre zborul de reintoarcere in Romania, astfel incat prin-cipesa nu a mai putut aduce vorba despre Mihai.

Comportamentul lui Carol i-a creat chiar impresia ca era inca posibila  o reconciliere si daca regele i-ar fi oferit atunci aceasta reconciliere in termenii sugerati de regina Mary, la Londra, ar fi acceptat decat sa riste indepartarea de Mihai. Pur si simplu, nu intelegea cum stau lucrurile cu Carol.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ordinul Suferintei

Pe parcursul lunii iunie 1930, pana cand principesa l-a luat pe Mihai la Castelul Peles pe durata verii, relatiile dintre ea si rege au fost cat se poate de amiabile.

In ziua cand Mihai a incheiat - cu bine - examenele de final de an scolar, Carol le-a destainuit la dejun cat fusese de ocupat, iar cand Mihai a plecat in camera sa, dupa masa, regele i-a vorbit Elenei despre planurile si sperantele care-l animau.

Alta data i-a scris despre Ordinul Suferintei, o medalie care avea sa-l portretizeze chiar pe el, cu o cruce si o coroana de spini, ca o amintire a marii suferinte din timpul exilului.

Parea vulnerabil in acea dupa-amiaza si principesa s-a simtit in stare sa puna o vorba pentru unele persoane pe care Carol le tratase mai degraba cu brutalitate de la intoarcerea sa.

Pentru ca, in alta ocazie, sa-l asculte, muta de uimire, vorbind despre refuzul „Magdei” Lupescu (amanta lui Carol) de a-l lua de sot pana cand „nu ma va vedea reinstalat in toate pozitiile care mi se cuvin si nu-i voi pedepsi pe cei care m-au facut sa sufar.”

Dar, cu prilejul comemorarii mortii regelui Ferdinand, cand vor aparea pentru prima oara impreuna in public, la Curtea de Arges unde erau inhumati membrii familiei regale, regele Carol o va ignora total pe fosta lui sotie (Elena), intrand pe usile catedralei inaintea ei.

El se comporta firesc atata vreme cat nu erau vazuti; dar, cand se aflau in prezenta altora, isi lua aerul unui om care si-a cerut iertare si doreste reconciliere, dar este refuzat cu dispret de o femeie cu inima de piatra, care nu dorea binele tarii.

„Cine e doamna asta?”

In vagonul de tren, usile compartimentului sau au fost lasate deschise in asa fel incat familia, cat si slujitorii sa poata vedea fotografia inramata a „Duduii” Lupescu pe masa regelui.

Regele si fratele sau Nicolae s-au stabilit la Foisor pe 1 august, urmand sa ramana acolo tot restul verii, iar viata principesei Elena a devenit un cosmar.

Mihai si-a intampinat tatal la gara Sinaia si, 20 de minute mai tarziu, intra jubiland in camera mamei sale, exclamand: „Uite, mami, ce ceas frumos mi-a dat tata.

Mi-a spus ca e de la o doamna draguta, a carei fotografie se afla langa patul lui. Iar cand i-am multumit, mi-a spus: „Nu trebuie sa-mi multumesti mie, ci ei, dar stii, ea traieste la Paris!”, „Cine e doamna asta, mami?”, a intrebat Mihai si, dupa doua zile, s-a interesat: „Este sotia lui tati?”

Carol a facut din nou presiuni asupra Elenei pentru ca aceasta sa admita public ca ea se opune anularii divortului lor, de asta-data in fata lui Maniu si a ministrului de externe, Titulescu, invitati de rege la masa.

Principesa a refuzat inca o data si cand si-a facut curaj sa-l intrebe pe Carol daca exista motive serioase care sa-l impiedice sa accepte anularea divortului, regele a izbucnit: „Ori imi fac bagajele si parasesc imediat tara, ori actul de divort ramane intact.”

Nu era adevarat ca regele se casatorise deja cu amanta lui, asa cum banuia principesa Elena. Dar Elena Lupescu se afla deja in trenul Orient Expres, indreptandu-se spre Bucuresti si isi va petrece tot restul lunii august in Foisor, fara sa vada pe nimeni altcineva decat pe Carol, care parea prins in capcana, osciland intre amanta si reactia opiniei publice.

Serviciul secret al lui Carol al II-lea O saptamana mai tarziu, principesa Elena si fiul ei au plecat la resedinta ei de la Mamaia si cand s-au intors dupa doua luni la Bucuresti, noul regim era deja instaurat. Vechiul personal al palatului fusese schimbat la putina vreme dupa intoarcerea lui Carol si un prieten de-al acestuia din exil, Puiu Dumitrescu, fusese numit in postul, recent infiintat, de „secretar particular al regelui”.

Doamna Lupescu tocmai isi forma camarila personala, in cadrul careia Dumitrescu va juca un rol important. Dupa ce regele ii mintise in privinta reintoarcerii „Duduii”, Iuliu Maniu demisionase si fusese inlocuit cu mult mai docilul Gheorghe Mironescu.

Politica pe care Partidul Liberal o desfasurase cu atata hotarare in ultimii patru ani si jumatate era la pamant. Regele isi infiinta propriul serviciu de informatii. Stirbey era spionat incontinuu, dar era foarte atent sa nu spuna ceva care ar fi putut fi catalogat drept „complot”.

Familia lui s-a mutat in Elvetia. Inca din ziua sosirii ei din Germania, Carol s-a asigurat ca regina Maria nu va mai juca nici un rol in viata politica romaneasca. Peste cateva luni, era supusa la presiuni sa se exileze la resedinta ei de la Balcic, in Indepartatul Cadrilater.

Nu avea voie sa spuna „multumesc” In ceea ce o priveste pe principesa Elena, casa ei se afla permanent sub supravegherea politiei, iar registrul vizitatorilor era examinat zilnic.

I s-a interzis sa se intalneasca cu politicieni sau sa apara la ceremonii publice. Bugetul i-a fost redus drastic si - de vreme ce printul Mihai era prea mic spre a bea vin - i-a fost confiscata vinoteca.

De asemenea, nu mai avea dreptul sa-si puna stindardul pe masina. Dar nici principesa nu a incercat sa-si mai protejeze fostul sot si, cand i s-a interzis sa se vada cu diplomati straini acreditati la Bucuresti, a facut de asa natura ca ambasadorul japonez sa afle adevaratul motiv pentru care fusese anulata intrevederea.

Desi i-a permis lui Mihai sa doarma in casa mamei sale, pentru a nu trezi resentimentele opiniei publice, regele Carol parea hotarat sa ruineze planurile principesei in ce priveste educatia fiului ei. Copilul isi petrecea majoritatea timpului la Palat.

„Pleaca dimineata, la 11, nota Elena in jurnalul ei, si se intoarce seara, la sapte si jumatate. Nu i se permite sa faca decat doua ore de romana, de la 8.30 la 10.30. In rest, totul a fost eliminat, nicio pregatire, nici lectii de engleza, nici tamplarie, nici botanica, nici franceza, absolut nimic.”

Tutorelui lui Mihai nu-i era permis sa-l insoteasca prin palat, unde micul print petrecea aparent cea mai mare parte a timpului cu soferii. A fost invatat sa nu mai spuna „te rog” sau „multumesc”, termeni pe care Carol ii considera „efeminati”. „Tati e nebun”, i-a spus intr-o zi Mihai mamei sale.

In armata

Pe 25 octombrie, cand a implinit 9 ani, urmand traditia familiei sale, Mihai s-a inrolat in armata. Purta uniforma cu bereta special gandita de Carol pentru regimentul sau - Vanatorii de Munte -, iar sase cadeti si doi ofiteri l-au insotit acasa pentru a prezenta omagii principesei Elena.

Regina Maria a fost avertizata sa nu o invite pe principesa Elena la aniversarea zilei ei de nastere, iar Mihai i s-a confesat dascalului sau de romana: „Candva am sa-i spun tatei ca este un om absolut odios”.

Mihai si fetele precoce

Principesei i s-a ordonat sa nu vina la petrecerea traditionala de Craciun, desfasurata la Palat, dar Mihai i-a adus cadouri - cutiute cu maruntisuri „pentru a te face fericita, mami, caci esti mereu atat de trista”, povestea ea.

A impodobit un mic pom de Craciun, dar Mihai a fost fortat sa-si petreaca intreaga vacanta de iarna la Sinaia. Fara indoiala, Carol considera ca fiul lui trebuie sa fie scos din atmosfera rarefiara de la resedinta principesei Elena.

Regina Maria se arata scandalizata de comportamentul lui, plangandu-se, intr-o scrisoare datata 31 martie: „Ii da voie sa fumeze si sa injure, il invata sa fie necioplit si rapace, ii permite sa asiste la conversatii groaznice si sa fie inconjurat de fete precoce, in loc sa stea cu baieti de seama lui.”

COMPLOT

Elena Lupescu dorea indepartarea mamei lui Mihai > Principesa Elena nu avea voie sa mearga la Foisor, dar cand Mihai s-a imbolnavit de gripa, ea l-a sfidat pe Carol, a trecut de garzile de la intrare si a ramas la capataiul fiului ei timp de o jumatate de ora, in vreme ce Elisabeta incerca sa-l retina cat mai mult pe Carol.

> Regina Maria a avertizat-o insa ca sfidarea adusa regelui ar putea sa inrautateasca situatia. Desi Carol ii spusese surorii sale, Elisabeta, ca fosta lui sotie trebuia, in ultima instanta, sa paraseasca tara de bunavoie si fara Mihai, pentru moment ii transforma viata intr-un calvar, obligand-o sa traiasca in permanenta incertitudine.

> Mihai era prea mic ca sa inteleaga de ce tatal lui il foloseste spre a o rani pe cea care-i daduse viata. Cu timpul, a ajuns sa creada ca totul facea parte dintr-un complot pus la cale de Elena Lupescu si altii, spre a o indeparta pe mama lui de la Palat si a submina dinastia.

BIOGRAFIA AUTORULUI Spion, traducator si scriitor > Ivor Porter a fost parasutat in Romania in anul 1943 pentru a face spionaj, dar a fost prins de autoritatile romane, care nu l-au predat nemtilor, aliatii de atunci.

> Autorul lucreaza ca traducator in comandamentul lui Antonescu si este martor la evenimentele din 23 august 1944.

> Il cunoaste pe Regele Mihai in acele timpuri, iar apoi, peste ani, il viziteaza pe rege in exil, la Versoix.

> Porter devine biograful oficial al regelui si concepe lucrarea de mai sus, la care a scris vreme de 15 ani.

> Volumul a aparut in luna aprilie la Editura ALL, pret 34,90 lei. Cartea a fost tradusa de Gabriel Tudor si revizuita de Christian Mititelu.