Mihai Bendeac a fost alături de fratele său, Andrei, la meciul dintre Dinamo și Unirea Constanța, terminat cu scorul de 6-0 în favoarea „câinilor”. Actorul este un vechi susținător al clubului de tradiție din România.
Mihai Bendeac are un program destul de încărcat, dar și-a făcut timp să meargă alături de fratele său la meciul disputat de Dinamo împotriva Unirii Constanța de pe „Arcul de Triumf”. „Câinii” au câștigat cu scorul de 6-0. Fratele cel mic al actorului, Andrei, s-a ocupat până de curând de conturile de pe rețelele sociale ale clubului de tradiție.
Fostul jurat de la „iUmor” a fost întrebat cum s-a simțit pe stadion. Bendeac a mărturisit că pentru a nu fi observat în tribune de alți suporteri a purtat o căciulă și o pereche de ochelari de soare. Actorul a mai adăugat că a decis să vină la meci pentru fratele său, care este un adevărat suporter al lui Dinamo.
„Am venit la meci din iubire pentru fratele meu, Andrei. El este, efectiv, obsedat de Dinamo. De când era mic. Imaginează-ți! La vârsta de doar trei ani, mama și tata l-au convins să doarmă singur în camera lui abia după ce i-au achiziționat un așternut de pat cu emblema clubului””, a spus Mihai Bendeac. Cei doi frațo au fost învățați încă de mici să susțină clubul roș-alb.
Mihai Bendeac, relație veche cu clubul Dinamo
Mihai Bendeac este un susținător vechi al echipei care a retrogradat în acest sezon în Liga a II-a. Chiar dacă s-a îndepărtat în ultimii ani de clubul roș-alb, actorul nu și-a pierdut tot atașamentul față de Dinamo. „Îmi amintesc faptul că, în familie, fotbalistic vorbind, totul era în jurul ideii «noi suntem dinamoviști». Tata mă ducea mereu la meciuri”, a povestit Bendeac.
Actorul a subliniat că își dorește ca echipa să promoveze la finalul acestui sezon în Superliga României. „Îmi doresc mult ca Dinamo să fie acolo unde merităm noi toți, suporterii”, a concluzionat actorul pentru GSP. Andrei Bendeac încă lucrează în departamentul de marketing al clubului, dar din postura de voluntar. Mezinul a suferit destul de mult din cauza perioadei grele prin care trece echipa sa favorită. Acest lucru l-a făcut pe fratele său să le ceară tuturor fanilor săi să completeze un formular prin care pot dona 3,5% din impozitul pe venit pentru salvarea lui Dinamo.