Mihai Bendeac a luat o decizie importantă după ce a împlinit 40 de ani. „Am fost cel mai puțin important”

Mihai Bendeac a luat o decizie importantă după ce a împlinit 40 de ani. „Am fost cel mai puțin important”

Mihai Bendeac și-a sărbătorit ieri, 16 februarie, ziua de naștere. Comediantul a împlinit vârsta de 40 de ani. Fostul jurat de la „iUmor” a luat o decizie importantă privind viața lui odată cu trecerea acestui prag al vârstei.

Mihai Bendeac a împlinit vârsta de 40 de ani joi, 16 februarie. Comediantul a hotărât că este momentul să ia o decizie importantă în privința vieții sale odată cu schimbarea prefixului vârstei. El și-a informat fanii în legătură cu decizia chiar la câteva ore după ce și-a sărbătorit ziua de naștere. Toți acești ani s-au învârtit în jurul carierei și proiectelor pe care le-a derulat de-a lungul anilor. Așadar, Mihai Bendeac simte că a venit momentul să acorde mai multă atenție și vieții sale personale.

„Filme, spectacole, turnee, dar și nightlife, drugs, pussy, wiskey, dar și chill oricând am nevoie. A venit vremea să mă ocup şi de mine…40 de ani am fost cel mai puţin important. 40 de ani artistul Bendeac a făcut cele enumerate anterior. E cazul să mai trăiască şi omul Bendeac. Sună un pic suprarealist ce spun, dar nu contează”, a scris comediantul pe Instagram. Actorul le-a mulțumit tuturor fanilor și prietenilor săi pentru toate mesajele primite în această zi specială.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Mihai Bendeac (@jurnalul_unui_burlac)

Ce mesaj a primit Mihai Bendeac de ziua de naștere de la mama sa

Emilia Bendeac i-a transmis fiului ei cel mare un mesaj emoționant cu ocazia zilei de naștere. Mama comediantului a postat urarea pentru fiul său pe rețelele de socializare. Ea a dezvăluit cum a aflat că va deveni mamă, dar și modul în care medicul i-a dat această veste. Emilia Bendeac avea doar 20 de ani când era însărcinată cu fostul jurat de la „iUmor”

„Este ziua lui. Poza aceasta spune multe despre noi doi, pentru că a fost așa: – «Emilia, ești însărcinată, o să creșteți împreună!» Au fost cuvintele medicului de atunci, așa a simțit el să îmi spună vestea, pentru că aveam 20 de ani și eram foarte tânără. De atunci, se pare că tot creștem împreună, prin iubire, experiențe și prin toate sentimentele care ne încearcă zi de zi. Să trăiești sănătos, Mihai Bendeac. Te iubește muca. La mulți ani!”, a scris Emilia Bendeac pe Facebook.