Mihai Atănăsoaei, prefectul Bucureştiului: "Avem şcoli şi grădiniţe cu risc seismic"
- Antoaneta Etves
- 9 aprilie 2012, 12:38
Şeful prefecturii propune păstrarea maidanezilor în adăposturi şi eutanasierea celor bolnavi.
Cel numit să supravegheze respectarea legii în Bucureşti explică cât de eficent a fost condus oraşul în aceşti patru ani. Salubrizarea lasă de dorit, problema maidanezilor nu a fost rezolvată, iar Bucureştiul este campion la tegiversarea Legii 10.
Evz: Ce propuneri veţi face Senatului, având în vedere că sunteţi iniţiatorul legii maidanezilor, iar legea s-a întors în Parlament după ce Curtea Constituţională (CCR) a decis că există un articol neconstituţional? Mihai Atănăsoaei: CCR nu a spus că legea este neconstituţională, ci doar un singur articol. Când vom trimite propunerile la Parlament, vom modifica acea prevedere pe care judecătorii au declarat-o neconstituţională. Curtea a criticat doar că se lasă prea mult loc de interpretare. Pornind de la aceste prezumţii, e important ca, în noua formă a legii, lucrurile să fie foarte clare. Noi vom propune: sterilizarea maidanezilor şi a celor de rasă comună şi cu stăpân, apoi îngrijirea patrupedelor în adăposturi pe toată durata lor de viaţă, eutanasierea câinilor bolnavi incurabil şi a celor agresivi, dar şi a celor cu boli periculoase, duşi deja în adăposturi.
Există o legătură între pieţele insalubre, gunoiul lăsat la întâmplare şi înmulţirea maidanezilor? Câinii se simt bine în zonele în care au cu ce să se hrănească. Fie că le dau oamenii de mâncare sau există o groapă de gunoi cu resturi de alimente. În sectorul 5 al Capitalei sunt cei mai mulţi câini. Tot aici sunt şi cele mai multe terenuri unde s-au format depozite ilegale de gunoaie. Dacă primarul nu face curăţenie, mizeria alimentează multe alte probleme: maidanezi, sănătatea oamenilor şi viaţa socială a locuitorilor. În toate sectoarele există depozite ilegale de gunoi. În sectorul condus de Marian Vanghelie sunt cele mai multe. E singurul primar care nu şi-a angajat o firmă de salubritate, dar nici nu şi-a consolidat serviciul public de curăţenie.
Sunteţi cel care organizează alegerile locale. Sunt partide sau persoane care au furat startul campaniei electorale? Campania începe pe 10 mai. Slavă domnului că ține doar o lună. Până atunci, niciun candidat nu are voie să facă campanie electorală. I-am spus Poliţiei să ia în serios atunci când cineva sesizează că se face campanie electorală ilegală. Am văzut deja mesh-uri de dimensiunea unui bloc. De exemplu, domnul Călin Popescu Tăriceanu apărea pe un astfel de mesh şi era un mesaj că el îl susţine pe un candidat la locale. Cu tot respectul, aşa ceva nu se face. Am înţeles că aveau autorizaţie de la o instituţie subordonată Consiliului General, timp în care Primăria a dat jos mesh-urile cu parlamentarii chiulangii. De ce credeți că se fură startul campaniei electorale? Părerea mea este că această abordare este foarte greșită. Au senzația că, dacă sunt primii pe bloc, o să fie primii și în sondaje. Nu este așa. Eu sper să fie o campanie decentă, pentru oameni și una mai puțin politică. Se împlinesc patru ani de mandat a Consiliului General al Capitalei. Cât de eficent a fost acest Consiliu și cum ar trebui să arate viitorii aleși generali? A fost un consiliu pe care, în mare parte, l-ași dori să îl am dacă ași fi primar general al Capitalei. De foarte puține ori, în ciuda afirmațiilor primarului general, nu i-au votat inițiativele edilului-șef. E clar că politicul nu are ce să caute în Consiliul General. Înțeleg că sunt oameni politici. Dar, de aici și până la administrarea orașului e cale lungă. Eu sper ca în campania electorală care urmează să văd mai puțină campanie și mai multe proiecte serioase și realizabile într-un interval de timp rezonabil. Dacă în campaniile electorale pentru parlamentare dezbaterile politice au rol mai mare, în campania electorală pentru locale trebuie mai multă consistență și mai puțină dezbatere politică. Astfel, consilierii generali vor trebui să-și asume mai mult rolul administrativ, să cunoască administrație, să știe legile ca să știe când și ce votează.
Câte şcoli, grădiniţe şi spitale au risc seismic? Lista este în curs de finalizare. A durat trei ani întocmirea ei. Ea va fi făcută publică în curând. Sunt zeci de şcoli şi grădiniţe cu risc seismic. Ziua suntem la serviciu, iar copiii la şcoală. E normal să se ştie această listă, aşa cum se ştiu imobilele private cu risc seismic. Unele instituţii publice au intrat deja în consolidare. "ONG-urile ar trebui să se implice real, iar autorităţile locale să nu mai pretindă că alocă bani pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân." susţine Mihai Atănăsoaei
30 de mii de dosare de revendicare pe legile 10 şi 18 sunt nerezolvate
"Riscăm un proces european"
Primarul general, Sorin Oprescu, nu a spus nicio vorbă despre Legea 10 la bilanţul făcut la patru ani de mandat. S-au rezolvat toate dosarele? Legea 10 la Capitală a fost şi este o problemă. Am făcut controale la primărie, ca urmare a solicitărilor venite din partea Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţii şi a cetăţenilor. Am constat, în multe cazuri, că se tegiversează dosarele. Cei de la Primăria Capitalei nu au dat nicio explicaţie. Problema este că riscăm procedură de infrigement, pentru că nu deblocăm rezolvarea problemelor de fond funciar, aşa cum a cerut CEDO.
CV
MIHAI ATĂNĂSOAEI, prefectul Capitalei
- A fost Consilier juridic la Primăria Sectorului 3;
- A ocupat funcţia de Secretar al Consiliului Uniunii Notarilor Publici din România timp de patru ani;
- A absolvit Universitatea " Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Are 37 de ani, este căsătorit şi are doi copii.