Aveţi dreptate, este nedrept de uşor să stai deoparte, un sastisit neimplicat, cu opinii critice, dar ferit prin aranjamente cosmice de chinul muncii la lucruri de amploare.
E, de altfel, şi mult mai plăcut. Cu tot riscul, putem afirma că Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia, desfăşurat anul acesta între 21 şi 24 august, şi-a pierdut de tot sufletul. Şi suflul. Mamaia şi le-a rătăcit pe amândouă, puţin ramolită, pe parcursul celor 38 de ediţii ale sale.
Refuză să moară, lucru de aplaudat dacă nu ar fi atât de vizibil că urmează tratamente menite să-i prezerve bătrâneţea. Mamaia ar trebui să fie despre descoperirea de talente, despre voci, ţinută, atitudine, zvâc, dorinţa de afirmare... Este însă un falset la scară mare, o succesiune de tineri obligaţi de cerinţele juriului şi de incapacitatea de a reinventa evenimentul să trăiască din amintirile despre festival ale celor care îl făceau pe vremuri. Directorul Consiliului Judeţean Constanţa ne-a asigurat însă, de pe scena serii de gală, făcându-şi campanie, că în timpul mandatului său acest „mare festival“ va supravieţui. Avem deci promisiuni ferme că Mamaia se va mai târâi o vreme. Ce bine.
Se pot spune multe despre acest festival. Foarte multe. E clar că unii lucrează pe rupte, poate chiar din pasiune, pentru ca Mamaia să iasă. Nu înţelegem însă de ce se încăpăţânează în acest sens. Tinerii care ajung să cânte pe scena festivalului au impresia, întărită şi de componenţa juriului, că se aşteaptă de la ei să fie tributari aceluiaşi stil clasic, să performeze pe calapoade îndelung bătătorite. Apoi, prezentarea a avut anul acesta un izbitor aer de bizarerie, căci combinaţia Maia Morgenstern - Marius Bodochi este câştigătoare numai pe scenele teatrelor. Peste toate, amestecul a doi tineri în această ecuaţie a înceţoşat şi mai mult lucrurile.
Mamaia nu va mai fi nicicând altceva decât un omagiu expirat adus vacanţelor estivale - şi ele cu farmecul lor - dinainte de ’89. Un sumar portretrobot al celor care ajung acum pe litoral spune cu certitudine un lucru. În principiu, că nu mai există niciun motiv pentru ca Mamaia să existe. Dacă ai întreba juriul de la „Megastar“, ai afla oricum că talente reale nu se mai nasc aici şi că ultima voce remarcabilă a trecut pe-acolo în vremuri imemoriale. Iar asta s-a citit şi pe chipul publicului, în cea mai mare parte un personaj comun. O suprapunere de chipuri fără expresie, aflate la ani lumină de ceea ce se întâmpla pe scenă şi mai puţin implicate în acţiunea de pe scenă chiar decât extratereştrii care-l chinuiau pe Billy Pilgrim în „Abatorul“ lui Kurt Vonnegut.
Nimic din tot ce am înşirat mai sus nu oferă însă o limpezime mai mare decât cifrele de audienţă. Ele afirmă încă o dată că trăim timpuri în care vandabilitatea e ceea ce contează, iar TVR-ul nu are de ce să continue să aloce rezerve financiare şi de creaţie de care nici nu mai dispune. Ratingul transmisiunilor a urmat media postului, fiind rareori peste. Şi mai grav, noaptea scădea nu numai ratingul, ci şi cota de piaţă, ceea ce înseamnă că nici cei care se mai aflau la televizor în toiul nopţii nu mai erau interesaţi de Mamaia. Pe forumuri, cei care au zapat spun că schimbau imediat ce intrau în scenă prezentatorii.
Celebrul Woody Allen are o vorbă: „Dacă show-businessul nu ar fi fost o afacere, s-ar fi numit show-show“. Iată de ce Festivalul de la Mamaia nu mai face parte, decât pentru cei prea îngăduitori sau pentru melancolici, din showbusiness. Urmează, oricum, Cerbul de Aur.
Recomandările noastre
