Migranţii din Balcani - Meloni: pentru prima dată, problema este prioritară și pentru UE
- Adriana Popescu
- 7 decembrie 2022, 13:36
Pe frontul migranților, ''Italia este un clește. Pentru noi, tema rutei balcanice este foarte importantă. Pentru prima dată, Comisia Europeană consideră problema rutei mediteraneene ca fiind o prioritate'' alături de ''apărarea frontierelor''.
Nu s-a mai întâmplat niciodată. Astăzi, da. Consider că se întâmplă și ''pentru că Italia a pus problema''. Fenomenul ''aşa cum a fost gestionat până acum nu rezolvă problema'', a spus premierul italian Giorgia Meloni la sfârșitul summitului UE-Balcani de la Tirana.
Meloni: abordarea migranților nu poate fi doar italiană
''Nu l-am întâlnit pe Macron, cu Franţa, relațiile continuă, cei mai buni miniștrii ai noștri au întâlniri bilaterale, președintele francez și cu mine vom participa la summitul de la Alicante, iar apoi la Consiliul European. Numai că abordarea migranților nu poate fi doar o problemă italiană. Trebuie să trecem la o nouă abordare prin care să fie apărate granițele externe ale UE și să încercăm să distingem problema protecției umanitare a refugiaților de cea a imigrației, care trebuie gestionată prin decrete de flux'', a explicat Meloni în timpul conferinței de presă.
Cei 27 de lideri ai UE s-au întâlnit marţi la Tirana pentru a face un bilanț al diferitelor aspecte ale cooperării cu partenerii din regiune, cu scopul de a consolida în continuare legăturile. Dar accentul se pune, fără îndoială, pe lupta împotriva intrărilor ilegale. Şi nu a fost o întâmplare faptul că Comisia și-a prezentat planul de acțiune pe ruta balcanică.
Potrivit proiectului de la încheierea summit-ului, gestionarea problemei migranților va fi definită ca ''o provocare comună'' pe care UE și Balcanii de Vest ''o vor înfrunta împreună, în strânsă colaborare''. Prin urmare, vor fi mai multe finanțări, se va verifica politica de acordare a vizelor a regiunii, astfel încât să fie aliniată cu cea a Uniunii, iar cetățenii țărilor terțe să nu poată zbura în Balcani, de unde să intre ilegal în ţările UE. Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a reiterat că ''răspunsul la problemele noastre de migrație trebuie să fie european''.
Meloni: Propunerea Comisiei UE nu este suficientă
În ceea ce privește propunerea Comisiei UE, '' aceasta nu este suficientă'', a spus premierul Meloni în marginea summitului de la Tirana, vorbind despre plafonul prețului gazului. ''Trebuie să abordăm probleme precum stoparea costurilor speculațiilor, resursele constituie o problemă și pentru noi şi, prin urmare, se caută soluții''. Iar Italia ''poate juca un rol central și strategic''.
Balcanii de Vest trebuie ''să decidă de ce parte să fie: de partea democrației, aceasta este Uniunea Europeană, prieten și partener. Sau dacă vor să meargă pe altă cale'', a spus președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la sosirea la summitul UE-Balcanii de Vest de la Tirana, invitând cele șase țări din regiune să ia atitudine împotriva statelor autoritare. precum Rusia și China. ''Rusia și China încearcă să exercite influență în regiune, dar UE este cel mai mare investitor și cel mai apropiat partener pentru Balcanii de Vest'', a explicat von der Leyen.
UE-Balcani: la Tirana a fost semnat acordul privind roamingul
La Tirana, pe marginea summitului UE-Balcani, a fost semnat și acordul de roaming pentru reducerea tarifelor de telefonie, eveniment la care au fost prezenți șefii instituțiilor europene, şefii de stat ai celor șase țări din regiune și operatorii de telefonie. Acesta este ''un pas important pentru o mai bună integrare'', a comentat președintele Consiliului European Charles Michel, subliniind valoarea acordului pentru ''companii, pentru contactele între oameni și pentru turism'', notează ilsole24ore.com
(Traducerea Rador)