Migranții care primesc azil în România se confruntă de multe ori cu condiții inumane de trai. Un caz recent din Timișoara relevă o astfel de situație.
Dramă cruntă pentru migranți, în România! Poliţia Locală din Timişoara a descoperit 53 de migranți într-o clădire nelocuită de pe Bd. Republicii, din apropierea Gării de Nord din Timișoara. Oamenii proveneau din țări ca Siria, Afganistan şi Pakistan şi locuiau în condiţii greu de imaginat, într-o clădire părăsită de lângă Gara de Nord.
După ce i-au verificat riguros, au descoperit că aceştia au cerut azil. Mai mult, deţineau documente eliberate de autoritățile din Șomcuta – Arad, Giurgiu, București şi Galați, potrivit tion.ro.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Intervenție Rapidă au acționat astăzi (miercuri – n.r.), în jurul orei 13.30, în apropierea Gării de Nord din Timișoara, unde au existat sesizări că persoane care fac parte din categoria migranților stau în zonă, în grupuri, la diferite ore din zi și din noapte, fac gălăgie, mizerie, fiind predispuși la comiterea unor fapte ilicite și creând disconfort cetățenilor care locuiesc sau trec prin perimetrul respectiv.
De altfel, astfel de verificări au mai fost efectuate în ultima perioadă, pentru combaterea acestui fenomen. Într-o primă fază, în fața Gării se afla un grup mai mare de migranți. La observarea patrulei, au fugit, fiind surprinși ulterior un număr de șapte dintre ei. La verificarea documentelor s-a stabilit că dețineau acte, fiind înregistrați în evidențe ca solicitanți de azil și provenind din Siria, Afganistan, Pakistan”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Dramă și migranți: De ce risca să fie un nou caz «Colectiv»?
Potrivit presei locale, putea fi „un nou caz «Colectiv»”, pentru că migranții au făcut ravagii în clădirea care le-a devenit casă. Forțele de ordine au constatat că parchetul și alte materiale lemnoase au fost puse pe foc.
Directorul Poliției Locale Timișoara, Dumitru Domășnean-Urechiatu, a cerut ajutorul altor instituții pentru găsirea unor soluții în ceea ce privește migranții. S-a solicitat sprijin de la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanților de Azil Timișoara și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș.
În decembrie 2020, doi imigranţi din Afganistan au fost găsiţi morţi pe un câmp din judeţul Arad, lângă autostrada A1. Polițiștii au fost alertați de un al treilea imigrant înjunghiat, acesta fiind dus de urgență la spital.
Foto: Poliția Locală Timișoara