Un miel cu cinci picioare a fost fătat de o oaie, într-o fermă dintr-o comună din județul Suceava, punând pe jar comunitatea locală, care încearcă să-și dea seama dacă este un semn de la Dumnezeu.
Miel cu cinci picioare într-o comună din Suceava.
Un fermier dintr-o comună suceveană a rămas șocat, după ce a văzut mielul (foto Cromtel TV) pe care l-a fătat una dintre oile sale. Animăluțul care tocmai a venit pe lume are cinci picioare. Mulți dintre vecinii fermierului, care au aflat vestea, cred că este un semn rău. Alții, cred că anomalia se datorează SARS-CoV-2, virusul care ar fi afectat oaia.
„Minunea” s-a petrecut în urmă cu aproximativ o săptămână în satul Ţibeni, comuna Satu Mare, în județul Suceava. Mielul cu cinci picioare a venit pe lume în gospodăria unui localnic, Codru Duceac, după cum relatează presa locală.
Campanie de informare inițiată de APIA. Cererile Unice de Plată pot fi depuse de fermieri începând cu 1 Martie
Fermierul povestește ce s-a întâmplat și cum a reacționat când a văzut ce anume a fătat oaia sa. Omul susține că s-a speriat, în primul moment, dar și-a revenit în fire.
„Să vă spun sincer, inițial m-am speriat… M-am speriat când a fătat oaia. Credeam că mai vine un miel, apoi am observat că ceva nu era în regulă. Atunci am realizat că mielul are cinci picioare”, a relatat fermierul sucevean, conform presei locale.
Miel cu cinci picioare într-o comună din Suceava
Între timp bărbatul s-a liniștit, mai ales că medicii veterinari i-au explicat că este vorba de o malformație genetică care mai apare la animale. Deocamdată Codrin Duceac nu știe ce se va întâmpla cu mielul pe viitor sau dacă va supraviețui.
În localitate mielul cu cinci picioare este văzut drept un semn al lui Dumnezeu sau o consecință a răspândirii coronavirusului. Părerile sunt împărțite, iar oamenii nu știu ce să creadă. Unii spun că este vorba despre un semn rău, prevestitor de nenorociri. Alții susțin, însă, dimpotrivă, că ar fi o prevestire bună.
Este posibil ca Europa să rămână în urma revoluției agricole, fermierii sunt neîncrezători
Un miel cu șase picioare în județul Alba
Nu este primul caz de acest fel. În 2013, un caz similar a făcut vâlvă în județul Alba Iulia. Într-o fermă, o oaie a fătat un miel cu șase picioare, fapt ce a stârnit numeroase controverse. La fel ca și în cazul de la Suceava, ciobanul care a ajutat oaia să fete a rămas șocat. Mielul avea patru picioare normale, iar pe lângă acestea alte două, în partea de mijloc.
Mieluțul era sănătos, iar în momentul în care a fost dus la oaie, a început să sugă lapte.
Medicii veterinari susțin că astfel de cazuri nu sunt ieșite din comun.