Un raport realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă semnalează derapaje îngrijorătoare de la standardele jurnalistice ale televiziunilor est-europene. Un raport asupra peisajului audiovizual european, realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă (un proiect al Fundaţiei Soros) şi prezentat miercuri la Bruxelles, semnalează derapaje îngrijorătoare ale televiziunilor şi radiourilor est-europene de la standardele jurnalistice.

Audiovizualul în Europa, mai ales în Est dar şi în Italia, se confruntă cu o „contra-reformă” – o reîntoarcere lentă spre un control politic făţiş, după perioada de după Războiul Rece, când liderii politici şi-au relaxat presiunile asupra televiziunilor şi radiourilor, avertizează acest nou raport (precedentul a fost publicat în 2005), intitulat „Televiziunea în Europa: mai multe canale, mai puţină independenţă”.

Profesioniştii, înlocuiţi de „mediocrităţi loiale”

Studiul realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă şi analizat de portalul euobserver.com dezvăluie că numeroşi operatori audiovizuali publici se confruntă cu criza economică profund nepregătiţi şi incapabili de a îndeplini cerinţele unui serviciu public, în timp ce elitele politice se reîntorc la plasarea aliaţilor fideli în poziţii cheie, în deplină siguranţă că nicio penalizare a Uniunii Europene nu îi aşteaptă pentru că procedează astfel.

„Profesioniştii sunt treptat înlocuiţi de către mediocrităţi loiale”, nu se sfieşte să declare documentul, care mai adaugă că politizarea şi lipsa de fonduri subminează conţinutul cultural de calitate şi jurnalismul de tip critic. „Realităţile locale sunt eliminate din nou; pierdute în excesele seducătoare ale formatelor TV de tip reality; pierdute în programe dulcege şi nesănătoase care distrează; pierdute în ştirile care niciodată nu investighează şi niciodată nu iau atitudine; pierdute în controlul politic de rutină efectuat de către clici autointeresate”, se scrie în raportul Soros.

„Se poate spune că asistăm la un fel de «contra-reformă»”, declara Mark Thompson, de la Fundaţia pentru o Societate Deschisă, la prezentarea raportului. „De ce să te abţii de la exercitarea unui control politic asupra acestor foarte importante instituţii atunci când nu există niciun fel de penalizări?”. Prin urmare, Comisia Europeană este criticată pentru a nu le fi determinat pe noile state membre ale UE să-şi îndeplinească promisiunile privind libertatea mass-media făcute la momentul aderării.

„Televiziunea română nu asigură pluralismul politic”

Ca şi în 2005, studiul a fost făcut în nouă ţări, în special noi democraţii din Europa Centrală şi de Est: Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Italia, Lituania, Macedonia, Polonia, România şi Slovacia. Din păcate, rezultatele nu sunt deloc favorabile pentru „ţărişoara” noastră. Cea mai clară repolitizare a mass-mediei publice are loc în Polonia, România şi Slovacia, semnalează raportul, dar este, de asemenea, evidentă în Lituania şi peste tot.

„În România, SRTV şi SRR, televiziunea şi respectiv radioul de stat, nu asigură pluralismul politic şi social, nici expresia liberă a ideilor şi opiniilor, în timp ce director general al televiziunii este Alexandru Sassu, politician de la social-democraţi, partenerul junior în marea coaliţie conducătoare”, consideră euobserver.com, bazându-se pe concluziile documentului prezentat la Bruxelles.

„La televiziunea publică, problema se reduce la vicii legislative şi reglementări caduce şi insuficiente, corespondenţa dintre numirile CA al TVR (şi SRR) şi ciclurile electorale, lipsa de transparenţă înlesnită de lege şi aşa mai departe. Controlul politic e în realitate, mai curând, o lipsă de control al societăţii asupra unui serviciu public. Vedem că prezenţa la televiziunea publică a lui Alexandru Sassu, ex-PSD, nu s-a soldat cu viraje politice importante/indiscutabile ale postului, ci cu (re)generaţia spontanee a unor emisiuni ca a Marinei Almăşan sau a lui Sorin Burtea. Între timp, apar din senin, din iarbă verde posturi ca TVR 3 şi TVR Info, ale căror costuri şi umflări de resurse umane le vom vedea cu adevărat de-abia în raportul de activitate pe 2009. Care va deveni public pe la jumătatea lui 2010, la modul cum evoluează lucrurile. Deci s-ar putea ca TVR să fie la cheremul lui Alexandru Sassu şi al politicienilor, dar deciziile luate în mandatul Sassu ţin de perpetuarea birocraţiei şi autoclonarea angajaţilor, o problemă profesională, apolitică”, comentează analistul media Iulian Comănescu.

TELEVIZIUNILE PRIVATE

Scandal şi senzaţionalism

Independenţa editorială în sectorul comercial nu este nici ea „mai roză”, mai spune raportul. În ce priveşte ţara noastră, „în pofida interferenţei politice în televiziunea publică română, cel puţin aceasta oferă o relatare mai de calitate”, se consideră în document, „în timp ce competitorii săi privaţi au un caracter tabloid, cu accent pus pe scandal şi senzaţionalism”.

Politologul Cristian Pârvulescu consideră că „televiziunile private au fost politizate şi controlate politic dintotdeauna. Pe timpul guvernului lui Năstase, ele depindeau de posibilitatea de a cumpăra publicitate de la stat. Între 2004 şi 2008, controlul s-a făcut mai subtil. Criza nu este decât un stimulent în plus”. Pârvulescu mai spune că grav este şi că „TVR nu-şi respectă statutul public: este o anexă a Guvernului şi contribuie la imbecilizarea poporului român. Pentru că este vorba de o strategie mai largă, deliberată, de imbecilizare, prin metode de tip tabloid. Scopul este de a nu dezvolta simţul cetăţenesc, civic şi de a împiedica gândirea critică. Televiziunea produce dezangajare civică”.

Iulian Comănescu crede că, „în cazul televiziunilor particulare, controlul politicului s-a exercitat în primul rând prin dezasamblarea grilei şi vânzarea pe porţiuni la partide, în campania pentru uninominal. Nu putem şti cu precizie ce, cine şi cât a vândut, fiindcă televiziunile au raportat din doi în doi la CNA situaţia emisiunilor de promovare. La europarlamentare va fi ceva asemănător, deşi de astă dată CNA, care s-a trezit cu aceeaşi problemă – emisiuni pe bani – din lege, a reuşit să elaboreze un proiect de decizie mai logic şi explicit. Singurele entităţi care ies din această complicitate au fost PRO TV/CME, care nu a făcut campanie pe bani, şi TVR, paradoxal, fiindcă e obligată prin lege să promoveze gratuit partidele şi politicienii”.

În ce priveşte tabloidizarea, aceasta „are o oarecare legătură cu criza, fiindcă tortul publicităţii se micşorează – se vorbeşte numai de 275-280 de milioane în acest an, faţă de 330-350 anul trecut, pentru televiziuni. Însă era o tendinţă preexistentă în piaţă. La TVR, nu ştiu exact cum s-ar putea manifesta, altfel decât prin inconsecvenţe de programare şi grilă alcătuită în bătaie de joc. Cred cu alte cuvinte că până şi standardele tabloide sunt prea înalte pentru unele zone din output-ul posturilor publice – TVR Info nu e, de pildă, nici tabloid, nici quality, nici politizat, nici apolitic, ci, pur şi simplu, o ruşine şi o mizerie «must carry»”, consideră analistul.

„Mai putem vedea în tabloidizare, în general, o specie de diazepam al popoarelor, care abate atenţia de la chestiunile cu adevărat importante, politice. Acest gen de raţionament a fost însă, mai curând, adevărat în mandatul Năstase. Stridenţele care apar pe unele posturi TV în 2009 nu reprezintă o schimbare de tematică majoră. Din punctul de vedere al interesului public, Teo, Măruţă sau Mădălin Ionescu sunt acelaşi lucru. Epoca «marilor televiziuni» s-a încheiat în 2001, acum avem diferite varietăţi de borhot TV şi nicio cotă de piaţă pe audienţe nu depăşeşte 15%. Octav Popescu de la Initaitive Media observa pe drept că nu putem vorbi de televiziuni mari în România, cât timp toată lumea e sub 20 %. Oricum, oamenii ca Măruţă sau Dan Capatos de mai sus fac o treabă onestă, lucrativă, chiar dacă zgândăre în mod direct paleocortexul telespectatorului. Din ratingurile lor ies bani, e un business, nu sunt anticonstituţionali, rasişti şi altele – e ok. Mai tare mă îngrijorează imprecizia, vorbăria, biasul politic din zona «serioasă» a presei, audiovizuale şi nu numai. Într-un sens, în România tabloidele sunt mai quality decât quality-ul, care capătă uneori accente de speluncă, cu moderatori care se comportă precum chelnerii în căutare de bacşişuri cu clienţii lor şi stăpânii tuturor...”, mai spune Comănescu.

Zeci de pagini ale raportului analizează detaliat situaţia din România: progresele sau regresele înregistrate faţă de 2005, scandalurile care au avut loc în media autohtonă (Sassu vs. Rodica Culcer, deconspirarea lui „Felix” etc.), grilele de program ale televiziunilor, activitatea CNA etc. „Media audiovizuală continuă să fie în mâinile unui mic grup de jucători. În iulie 2007, grupul Central Media Europe (CME) şi partenerul său român, Adrian Sârbu, familia Voiculescu, afaceristul Sorin Ovidiu Vântu, serviciul public SRTV şi SBS Broadcasting controlau împreună un procent de 72% din întreaga piaţă a audiovizualului”, se afirmă în secţiunea dedicată României.

CRITICĂ

„Berlusconizarea” presei

Nici Italia nu scapă, însă, „netrasă de urechi”: situaţia audiovizualului din peninsulă este şi ea condamnată ca fiind „o farsă macabră”, din cauza prim-ministrului Silviu Berlusconi. Deja proprietarul a 90% din operatorii din audiovizual comerciali ai Italiei, acesta, ca premier, influenţează în egală măsură operatorul public RAI. „Este vorba, în toată Europa, de «berlusconizare». În modelul italian, confuzia între public şi privat se face în favoarea sectorului privat. Nu putem acuza criza. Berlusconi a devenit un reper pentru magnaţii din Est. Degringolada a început în anii ’80 şi este strict legată de procesul de privatizare. Peste două treimi din televiziunile italiene sunt controlate de Berlusconi”, explică politologul Cristian Pârvulescu.