Metroul din Dubai: Cum să construieşti o minune a tehnologiei în patru ani
- Ana Bâtc ă
- 6 mai 2012, 09:16
Goana autorităţilor din Dubai după recorduri a dus la inaugurarea, pe 9.09.2009, a primului metrou din Golf, totodată cel mai elegant şi mai computerizat metrou din lume.
Metroul din Dubai este o curiozitate a prezentului. Ultramodern nu este doar aspectul, ci şi tehnologia folosită pentru ca localnicii, muncitorii şi turiştii să fie transportaţi zilnic prin oraşul-emirat.
O mare parte a staţiilor de metrou sunt construite la suprafaţă, pe un pasaj special care taie in Dubaiul în două, astfel încât călătorii se pot bucura de o privelişte superbă asupra oraşului. Telefonul mobil are semnal chiar şi în porţiunea subterană a metroului, există aer condiţionat şi internet wireless pe tot parcursul drumului şi în staţii, care, din exterior, arată ca nişte construcţii SF.
Vagoane VIP și vagoane pentru femei Fiecare garnitură de metrou este compusă din cinci vagoane, dintre care unul este "Gold Class", unde au acces doar cei dispuşi să plătească dublu pentru bilete sau abonamente. În schimb, aceştia beneficiază de scaune îmbrăcate în piele, covor pe jos, precum şi de vederea panoramică pe care o oferă primul vagon din faţă, care merită toţi banii.
Totodată, fiecare tren are obligatoriu un vagon destinat exclusiv femeilor şi copiilor, o influenţă din cultura musulmană. Dacă, din grabă sau din întâmplare, în vagonul respectiv intră vreun bărbat, însoţitorul de tren îl invită politicos să se mute în vagonul vecin, unde nu există restricţii.
Metroul din Dubai este considerat a fi unul dintre cele mai sigure mijloace de transport de acest gen din întreaga lume. Pentru a apăra călătorii de diverse riscuri, a fost creată o Poliţie specială a metroului. Aproximativ 3.000 de angajaţi monitorizează activitatea în trenuri şi în staţii. Totodată, este funcţional un sistem radio integrat între metrou şi serviciile de urgenţă. De altfel, staţiile sunt închise cu uşi glisante de sticlă până în momentul în care ajunge trenul şi deschide uşile. Astfel, sinucigaşii nu au nicio şansă să se arunce în faţa trenului.
Cât costă călătoriile
Metroul din Dubai are două linii: cea roşie şi cea verde. Cea mai folosită de turişti este linia roşie (Red Line): duce până la aeroport, merge pe sus şi are staţii la cele mai mari mall-uri, inclusiv la Dubai Mall, unde pot vizita şi Burj Khalifa, cea mai mare clădire din lume.
Pentru o plimbare în voie cu metroul, este recomandat să vă procuraţi un abonament de o zi, care costă 14 dirhami (aproximativ 14 lei). În rest, preţul variază în funcţie de distanţa pe care doriţi s-o parcurgeţi, traseul fiind împărţit în cinci zone distincte, cărora li se aplică preţuri diferite. De exemplu, pentru o călătorie într-o singură zonă, veţi scoate din buzunar aproximativ 2,5 dirhami, pentru două zone – 4,5 dirhami, iar pentru trei zone - 6,5 dirhami. Un abonament pe o lună valabil în toate zonele costă 270 de dirhami, pentru adulţi, şi 170 de dirhami pentru studenţi.
Cronologia naşterii metroului din Dubai
Pe 20 mai 2005, municipalitatea din Dubai semna contractul pentru construcţia metroului cu Mitsubish Heavy Industries. În ziua următoare, contractul pentru prima fază a proiectului a fost atribuit consorţiului Dubai Rapid Link. Pe 24 octombrie 2005, au început lucrările de construcţie, la Ittihad Park în Deira.
La începutul lunii iulie 2006, a fost instalat primul pilon pentru şinele aferente metroului, de pe strada Shaikh Zayed. În luna ianuarie 2007, au demarat lucrările la tunelul pentru metrou.
În martie 2008, au început să sosească primele trenuri, produse în Japonia, iar în luna mai acestea au putut fi deja testate pe o porţiune de şine. În septembrie, au fost efectuate teste pe 11 km ai reţelei care erau deja gata.
În august 2009, au fost puse în vânzare primele cartele de metrou, iar pe 9 septembrie 2009, cel mai lung sistem de trenuri automate, fără şofer, a fost inaugurat oficial.