Metroul din București, avalanșă de probleme. Incendiu la stația Titan

Sursa foto: INQUAM_Photos

Luni seara, 8 august 2022, un incendiu s-a produs la stația de metrou Titan. Mai multe echipaje ale pompierilor au fost trimise pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit primelor date ale anchetatorilor, incendiul ar fi pornit dintr-o cameră tehnică, după ce mai mulți acumulatori ar fi ars. Pompierii care au ajuns la fața locului au stins rapid incendiul, conform Știriprotv.ro.

Autoritățile spun că circulația trenurilor de metrou nu a fost afectată, dar s-a dispus evacuarea cetățenilor care se aflau în proximitate.

Este al doilea incident în două zile, după ce duminică, un incident a avut loc la stația de metrou Piața Unirii. Un bărbat a fost strivit de trenul care intra în stație după ce acesta a căzut sau s-a aruncat pe şine.

Metroul le face probleme imense bucureștenilor

Locuitorii Capitalei riscă să ajungă să meargă pe jos sau să se înghesuie în autobuze și tramvaie, pentru că Metrorex este aproape de colaps. Liderii companiei aflate în subordinea Ministerului Transporturilor susțin că acest lucru s-ar datora prețului energiei și că de aceea societatea nu mai are bani să plătească facturile pentru serviciile de mentenanță.

Din toată flota exploatată de Metrorex, firma Alstom asigură mentenanța pentru doar 39 de trenuri. Astfel că intervalele de circulație pe magistrale se vor mări proporțional cu numărul de trenuri oprite din cauza neefectuării reviziilor.

Mai exact, trenurile vor veni la 10 minute, au informat reprezentanții Metrorex.

Metrorex, obiect de scandal politic

Situația gravă a metroului, o firmă aflată mereu în dificultate, în ciuda faptului că este subvenționată de la bugetul de stat, este adesea subiectul unor scandaluri politice, mai ales că șeful unuia dintre sindicatele de la Metrorex, Ion Rădoi, este în același timp politician PSD.

Viceprimarul general Horia Tomescu a declarat, ca răspuns la oferta ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu de preluare a Metrorex la PMB, că este gata să unifice transportul comun în București, dar că patrimoniul Metrorex a fost jefuit sistematic de alți oficiali. „Noi folosim metroul. Bucureștiul este casa noastră. Patrimoniul Metrorex a fost jefuit sistematic timp de zeci de ani de parlamentarul Partidului Social Democrat, Ion Rădoi, șeful sindicatului de la metrou. Metrorex are consiliul de administrație și director numit din pixul lui Sorin Grindeanu pe criterii de Partidul Social Democrat. Ne-am săturat de cumetriile de partid care ne sărăcesc zi de zi. Mii și mii de , mii și mii de de partid, de la nea Petrică, nea Vasile, nea Sorin își iau salarii de la instituțiile și companiile rămase în subordinea ministerelor. Nu ai curaj să restructurezi și să optimizezi costuri? Facem noi. Municipiul București este unul dintre marile orașe europene, încrezător în viitorul său. Suntem gata să unificăm transportul în comun. Unde semnăm?”, scrie pe Facebook Horia Tomescu.