METEO. Vreme ciudată pentru mijlocul lunii iulie! Cât de frig va fi și când se termină

METEO. Vreme ciudată pentru mijlocul lunii iulie! Cât de frig va fi și când se termină

Astăzi, vremea se va răci pe teritoriul întregii țări, anunță meteorologii.

În ultimele 24 de ore, vremea s-a răcit accentuat în vestul, centrul, nordul țării.

În sudul și estul României, vremea s-a menținut călduroasă, disconfortul termic a fost ridicat, iar indicele temperatură-umezeală a depășit izolat pragul critic de 80 de unități. Au fost, de asemenea, înnorări accentuate și s-au semnalat averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului în Maramureș, Transilvania, Moldova, cea mai mare a Munteniei și Crișanei, local în Banat și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime au atins 34 de grade în Galați, Brăila și București.

Astăzi, vremea se va răci în sudul și S-E țării, iar la nivelul României valorile termice vor fi mai scăzute decât de obicei pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 si 28 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade Celsius. Cerul va fi înnorat astăzi în sudul României, unde pe arii restrânse vor mai fi averse și posibile descărcări electrice. De remarcat va fi vântul care se va intesifica în estul și vestul țării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mâine, vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte, însă doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată. Maximele vor fi cuprinse între 20 și 30 de grade, iar minimele între 6 și 16 grade.

De miercuri, vremea va deveni local călduroasă în timpul după-amiezii, mai ales în sud. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte. Maximele vor fi cuprinse între 25 si 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării.

Vremea în Capitală

Vremea se va răci astăzi în Capitală, înnorările și condițiile de ploaie vor mai fi prezente în prima parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 25 de grade, iar cea minimă de 13-14 grade. Ziua de marți aduce o vreme predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab-moderat, temperatura maximă va fi de 26-27 de grade, iar cea minimă de 13-14 grade. Miercuri, se vor înregistra 30 de grade. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab-moderat, iar minima va fi de 15-17 grade Celsius.