Mesajul Cancelariei premierului în CAZUL PROIECTULUI CU FONDURI EUROPENE vizat de SRI

Mesajul Cancelariei premierului în CAZUL PROIECTULUI CU FONDURI EUROPENE vizat de SRI

Şeful Cancelariei premierului şi totodată ministru interimar al Comunicaţiilor, Dragoş Tudorache, a comentat luni acuzaţiile făcute de organizaţia neguvernamentală APADOR-CH la adresa unui proiect cu fonduri europene pe care vrea să îl implementeze SRI.

Conform news.ro, oficialul guvernamental a transmis că serviciul de informaţii avea proiectul pregătit, iar analiza autorităţii de management a fost pozitivă.

În replică, Dragoş Tudorache, care a vorbit în calitate de ministru interimar al Comunicaţiilor, afirmă că SRI a respectat toate procedurile legale şi urmează să vină cu explicaţii.

“(…) Am înţeles că de la SRI vor veni nişte explicaţii tehnice pentru acele obiective şi rezultatele aşteptate de la acest proiect, pentru a lămuri ceea ce, de fapt, acest proiect face sau nu face. SRI a aplicat pe această schemă de finanţare către autoritatea de management de la MFE ca orice altă instituţie publică eligibilă pe acea axă de finanţare”, a declarat Tudorache.

Ne puteți urmări și pe Google News

APADOR-CH acuză că orice cetăţean ar putea avea o fişă „de bună purtare”, constituită din informaţii adunate din toate bazele de date guvernamentale. Potrivit APADOR-CH, proiectul „SII Analytics” a fost câştigat de SRI pe fonduri europene şi presupune achiziţionarea de software şi hardware de 25 de milioane de euro pentru „consolidarea şi asigurarea interoperabilităţii sistemelor informatice”.