O cină în oraș a devenit un lux în România. Chiar și un prânz la un fast-food este destul de costisitoare. Dar iată că a apărut meniul care costă numai 7 lei!
Meniul zilei care costă numai 7 lei este oferit în cantina Universității de Medicină din Cluj-Napoca. Acesta conține două feluri de mâncare. În plus, ai parte și de o salată.
Create de specialiștii în nutriție și dietetică
Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, a declarat la la deschiderea anului univeristar 2024-2025 al Universității de Medicină și Farmacie Cluj că restaurantele instituției de învățământ pe care o conduce sunt consiliate de specialiștii în nutriție și dietetică, iar meniurile au fost concepute "de un colectiv foarte devotat": "O să mă credeți pe măsură ce consumați".
"Avem meniuri care pornesc de la prețul de 7 lei, iar pentru aceia dintre voi care au bursă socială, meniurile sunt gratuite", a spus Anca Buzoianu, conform Gândul.
Exită și meniu care are doar un singur fel de mâncare și costă doar 6 lei, cu tot cu caserolă.
Meniu cu ciorbă de porc și șnițel de pui
Spre exemplu, o ciorbă de cartofi cu carne de porc costă 4,50, iar un șnițel din piept de pui, doar 5 lei. În ceea ce privește garniturile, prețurile sunt, și aici, foarte mici.
Un cuș-cuș cu morcovi e doar 2 lei, iar o salată de varză, 2 lei și 50 de bani, la fel ca o chiflă.
UMF CLuj, o comunitate uriașă
Universitea de Medicină din Cluj-Napoca are o comunitatea uriașă, cu peste 9.000 de studenți. Dintre aceștia, 3.200 sunt studenți străini. Rectorul UMF Cluj, Anca Buzoianu, spune că "această diversitate contribuie la atmosfera prietenoasă și primitoare a campusului, având în vedere că orașul Cluj este adesea numit Heidelberg-ul României”.
În anul 2020, Klaus Iohannis, președintele României, a acordat Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler. În clasamentul internațional Times Higher Education, UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj a fost clasată printre cele mai bune 1.000 universități din lume.