Evenimentul Zilei > Monden > Memoria legendară a elefanților. Nu îşi uită prietenii sau duşmanii
Memoria legendară a elefanților. Nu îşi uită prietenii sau duşmanii

Memoria legendară a elefanților. Nu îşi uită prietenii sau duşmanii

Elefanții sunt cunoscuți pentru inteligența lor, comportamentul interesant, metodele de comunicare și structurile sociale complexe.

Vieţuitoare captivante, elefanţii uimesc prin dimensiunea şi forţa lor, în contrast cu personalitatea lor sensibilă şi grija excesivă pe care o poartă puilor.

Elefanții par să fie fascinați de oasele și colții de fildes ale elefanților morți, dându-le atenție și mirosindu-le. Mitul că  le transportă în morminte secrete nu a fost demonstrat.

Elefanții sunt ființe sociale, se ating frecvent și se îngrijesc reciproc prin încolăcirea trompelor.

Ei își arată grija pentru membrii familiei care sunt răniți sau slabi și par să se întristeze atunci când moare un membru al familiei.

Memoria elefanţilor este legendară şi asta din motive întemeiate. Acest pahiderm îşi aminteşte de alţi elefanţi şi oameni şi după ani buni în care nu i-a mai văzut. În 1999, spre exemplu, la „Elephant Sanctuary” din Tennessee, SUA, a avut loc o întâlnire mai puţin obişnuită dintre Shirley şi Jenny, două femele elefant care fuseseră despărţite mai bine de două decenii. Specialiştii susţin că elefanţii scot un sunet special când vine vorba de oameni, pentru a-i avertiza pe ceilalţi membri ai grupului cu privire la potenţialul pericol pe care respectiva fiinţă umană îl prezintă.

Elefanţii au abilitatea de a identifica diferite limbi, chiar şi sexul şi vârsta vorbitorului. Elefanţii au auz foarte fin, putând distinge de la câţiva kilometri sunetele unui alt exemplar. Urechile de mari dimensiuni şi terminaţiile nervoase din picioare şi trunchi pot recepta vibraţiile generate în sol de turme în timpul deplasărilor lor. Ca urmare, când un elefant tropăie agitat o face nu doar pentru a avertiza pe cei din imediata apropiere, ci chiar şi pe cei aflaţi la distanţe mari. Abilitatea lor de a detecta astfel de vibraţii îi ajută să supravieţuiască, concluzionează cercetătorii.

Mulţi experţi precizează că există două specii de elefanţi: elefantul asiatic (Elephas maximus) şi elefantul african (Loxodonta africana), care trăiesc pe continente separate şi au multe trăsături unice.

Elefanţii africani trăiesc în Africa subsahariană, în pădurile din Africa Centrală şi de Vest şi în deşertul Sahel din Mali. Elefanţii asiatici trăiesc în Nepal, India şi Asia de Sud-Est, de obicei în păduri tropicale.

Elefanţii africani sunt mai mari. Au o înălţime de 2,5-4 metri la umeri şi cântăresc între 2.268 şi 6.350 kilograme. Elefanţii asiatici sunt doar puţin mai mici, având o înălţime de 2-3 metri la umeri şi cântărind între 2041 şi 4.900 kilograme. În sălbăticie, elefanţii africani pot trăi până la 70 de ani, iar cei asiatici până la 60 de ani.

De asemenea, mai există diferenţe fizice între cele două specii. Urechile elefantului african sunt mai mari şi seamănă cu forma continentului african, în timp ce elefanţii asiatici au urechi mai mici şi mai rotunde.

Elefanţii africani au colţi mari şi două „degete” la trompe, care îi ajută să prindă obiecte. Elefanţi asiatici au un singur „deget”.

Grupurile de elefanţi (sau turme) au o structură matriarhală cu cea mai bătrână femelă la conducere.

Femela care conduce grupul se bazează pe experienţă şi memorie pentru a merge la cele mai bune surse de hrană, apă şi locuri sigure. Aceasta este responsabilă şi pentru învăţatul membrilor mai tineri ai familiei sale despre cum să socializeze cu alţi elefanţi.