Rupându-se de familia regală, dar exploatându-și titlurile regale în scopuri de marketing, Harry și Meghan dau o lovitură cumplită patrimoniului simbolic reprezentat de monarhie.

O analiză a profesoarei belgiene de sociologie, Valérie Hendrikx, pentru Le Figaro.

Fiecare zi continuă să aducă un vraf de articole despre plecarea lui Meghan și Harry de Windsor din „firmă”, adică din instituția monarhică britanică.

Invariabil, cei doi figurează în palmaresul articolelor „celor mai citite” de pe site-urile de informații, deși toată lumea se jură că nu se interesează de subiect sau că nu are timp de pierdut cu un subiect atât de frivol.

Acest foileton monarhic spune multe despre inconștientul colectiv, deoarece concentrează unele dintre cele mai mari preocupări ale vremurilor noastre.

Într-adevăr, Harry și Meghan au primit titlurile de duce și ducesă de Sussex din partea Reginei. Important aici nu este doar titlul de duce, ci apanajul (supraviețuind din epoca feudală) care este legat de el. Prin acesta, cuplul este legat de un teritoriu precis.

Chiar dacă astăzi acest apanaj nu mai are decât o semnificație simbolică, el îl circumscrie pe deținătorul său în cadrul unei tradiții. Cea a unei tradiții în care seniorii dominau și protejau poporul care aparținea de ei. Drepturi și datorii, două fețe ale aceleiași monede.

Părăsind Anglia dar păstrându-și titlul, într-un mod la fel de simbolic, ei consacră despărțirea lor de această moștenire și merg să trăiască în calitate de duce și ducesă în America de Nord, acolo unde aceste noțiuni ale apanajului și atributului de alteță regală nu spun nimic.

Ca beneficiu pentru ego-ul lor dar și pentru buzunarele lor, marca „Sussex Royal” a fost cât se poate de oficial înregistrată pentru peste o sută de produse, de la ziare la articole de înfrumusețare.

Comercializându-și apanajul fără a avea o nevoie financiară reală (averea sa este estimată la 30 de milioare de lire sterline), Harry, moștenitor al unei dinastii multiseculare, pare să scoată la mezat simbolurile bătrânei Europe.

Plecarea lor în America șochează, pentru că ei nu au mers să se retragă la țară în Anglia, pentru a duce o viață de „gentleman farmer”.

Nu, ei doresc să-și facă un loc sub soarele acestor elite globalizate, care își vând conferințele pentru sume de șase cifre sau turnează la Hollywood. Iar prin aceasta, într-o Mare Britanie confruntată cu efectele Brexitului, ei se rup de popor, de poporul lor.

Este o amărăciune de aceeași natură cu cea care a cuprins țara noastră (Belgia – n.r.) în toamna lui 2015, atunci când Bruxellesul era în stare de alertă după masacrul de la Bataclan și au apărut poze cu suveranii noștrii.

Comentariile care strâng cele mai multe „likeuri” ale tabloidelor arată că mânia englezului de rând, partizan al Brexitului, este și rezultatul unui sentiment de ruptură față de prinții care refuză să reprezinte și să întruchipeze continuitatea Istoriei într-o epocă în care oamenii sunt puși în concurență unii cu alții, în toate cele patru zări ale globalizării.