Medicul Alexandru Săvulescu, pus sub control judiciar. Chirurgul - șef de la Spitalului Universitar ar fi primit bani și bijuterii pentru intervenții medicale

Medicul Alexandru Săvulescu, pus sub control judiciar. Chirurgul - șef de la Spitalului Universitar ar fi primit bani și bijuterii pentru intervenții medicale Sursa: Antena3.ro

Alexandru Săvulescu, şeful Secției Chirurgie Generală II a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat că a primit bani și bijuterii pentru intervenții chirurgicale ori examene medicale de specialitate.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, prin Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, au cerut dispunerea controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând din 16 septembrie 2022, a lui Săvulescu Alexandru - Florin, şef al Secției Chirurgie generală II din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, acuzat de comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Alexandru Săvulescu, șeful Secției Chirurgie Generală II a Spitalului Universitar, acuzat de luare de mită

„În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2022, inculpatul Săvulescu Alexandru-Florin, medic militar la spitalul de urgență menționat mai sus, ar fi primit de la mai multe persoane foloase necuvenite constând în bani și bijuterii, în legătură cu intervenții chirurgicale și examene de specialitate, efectuate asupra acestora sau asupra unor apropiați ai acestora.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, între care să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapt”, arată un comunicat de presă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Măsura controlului judiciar ar putea fi înlocuită cu arestul la domiciliu ori arestarea preventivă în situația în care inculpatul va încălca obligațiile ce i se incumbă, conform Antena 3.

Un alt medic, achitat pentru luare de mită, după un denunț suspect

Totul a început în 14 august 2017 când un muncitor din gopodăria omului de afaceri Casile Creița și-a fracturat piciorul, după ce a alunecat pe iarbă. A fost transportat la Spitalul Floreasca din București și a fost operat imediat de medicul Ion Barbu. Acesta i-a montat pacientului și un fixator extern pe piciorul operat, dispozitivul fiind unul extrem de scump, cumpărat personat de medic din America.

De aici au început problemele. Omul de afaceri Vasile Creița a mers la poliție înainte de intervenția chirurgicală pentru a-l denunța pe medic că a cerut 2500 de lei pentru operație. S-a oferit și să filmeze totul. Ulterior a ieșit la iveală că, de fapt, inculpatul voia să scape de problemele din alt dosar penal unde era tot denunțător, împotriva propriului partener de afaceri.

Denunț cu multe semne de întrebare

În instanță au apărut mai multe probleme, A existat un singur martor care susținea că medicul a cerut banii. Nu personal, ci prin intermediul unui bărbat pe care familia rănitului l-ar fi considerat medic rezident. Nu au existat însă niciun fel de probe solide. Medicul Ion Barbu a recunoscut că a primit banii, dar a susținut că suma reprezenta chiria pentru dispozitivul montat pacientului și care ajuta la recuperare.

În primă instanță, medicul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită de către magistrații Tribunalului București. Ulterior însă Curtea de Apel București a desființat sentința și a dispus achitarea medicului.

Achitat definitiv

„În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Barbu Ion impotriva Sentinței penale nr.880 din data de 23 mai 2019, pronunțată de Tribunalul București. Desființează, în intregime, sentința penală apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 31 mai 2019, pronunțată în același dosar, iar, în fond, rejudecand:

Achită pe inculpatul Barbu Ion pentru infracțiunea de luare de mită, prevazuta de art.289 alin.1 din Codul penal cu ref. la art.6 din Legea nr.78/2000. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2020“, se arată în decizia magistraților de la Curtea de Apel București.

Motivarea instanței

În motivarea sentinței se arată de ce a fost luată decizia de achitare. „Pe fondul cauzei, Curtea constată că, raportat la acuzația formulată, fapta inculpatului nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, astfel că, fiind fondată critica principală a acestuia, se impune achitarea sa, în temeiul art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.b teza a II-a din Codul de procedură penală, pentru infracțiunea de luare de mită“, se arată în motivarea magistraților.

Însă, medicul nu a mai apucat să se bucure de sentință, deoarece a decedat la câteva zile de la pronunțate. Avocatul George Tache, apărătorul doctorului Ion Barbu, a declarat că medicul a fost extrem de afectat din cauza acestui dosar penal, fapt care i-a provocat moartea.