Medicii patologi şi LEGIȘTI se războiesc cu noua lege a salarizării pentru SUPRAVIEȚUIREA specializărilor
- Andrei Vi şan
- 12 mai 2017, 09:23
Asociaţiile reprezentative ale medicilor anatomo-patologi şi legişti atrag atenţia, într-o scrisoare adresată Parlamentului, că anularea facilităţilor salariale, prin noua lege a salarizării, va determina scăderea drastică a personalului din cele două specializări şi migrarea peste hotare a tinerilor medici sau reorientarea lor profesională.
Reprezentanţii celor două specializări medicale insistă ca în noua lege a salarizării să fie prevăzută baza dublă de salarizare şi sporul de 100% din salariu. “Precizăm că numai datorită acestor măsuri compensatorii precum şi încadrării personalului în categoria condiţiilor deosebite de muncă, conform Legii 104/2003, a fost posibilă refacerea numerică a personalului în cele două specialităţi, ce a contribuit semnificativ la reorientarea tinerilor medicii şi la refacerea structurii de personal începând cu anul 1993, aspecte pozitive ce nu trebuie pierdute”, se arată în scrisoare.
În anatomia patologică, înainte de acordarea acestor facilităţi salariale, mai rămăseseră doar 60 de medici în întreaga ţară. Acum sunt 300 faţă de un necesar de minimum 600, iar întreg personalul nu depăşeşte 1200. În medicina legală activează 1001 persoane din care 233 sunt medici, standardul UE fiind un medic legist la 100.000 locuitori.
“Prin noua lege a salarizării se încearcă scoaterea condiţiilor deosebite de muncă deşi se lucrează cu formol, declarat de OMS substanţă cancerigenă de gradul I, iar baza dublă salarială a fost înlocuită cu un spor de 30 la sută. În plus, rezidenţilor nu li se mai dă nimic la salariul de bază. În aceste condiţii specializarea va dispărea pentru că tot mai puţini absolvenţi de medicină vor dori să lucreze zilnic cu cadavrul uman”, a declarat pentru Evenimentul zilei, dr. Gabriela Lică, preşedintele Federaţiei sindicatelor medicilor anatomo-patologi.