Între 1940 și 1943, peste 90.000 de evrei au murit în Ghetoul din Varșovia de foame și boală.

Dar acest număr ar fi putut fi mult mai mare dacă nu ar fi fost eforturile medicilor și oficialilor ghetoului care au reușit să oprească o epidemie de tifos, sugerează noul studiu.

Naziștii i-au etichetat pe evrei ca pe niște presupusi vectori ai bolii pentru a justifica plasarea lor în ghetou în 1940 și 1941. Apoi, au crescut șansele ca evreii să contacteze și să  răspândească boala de unul la altul.

Peste 400.000 de persoane au fost încartiruite pe doar 1,3 mile pătrate și au primit rații de înfometare – doar 200 de calorii de persoană, pe zi.

Tifosul, care este transmis prin mușcături de păduchi, s-a răspândit în ghetou cu un ritm comparativ cu cel al unui incendiu forestier, spun martorii. Dar în loc să se accelereze odată cu debutul iernii, cazurile au scăzut brusc cu 40%.

Simularea cercetătorilor s-a potrivit cu datele înregistrate de epidemiologi și specialiști medicali din ghetou.

Dacă nu ar fi intervenit nimic, cercetătorii estimează că epidemia s-ar fi ridicat la aproximativ 196.000 de cazuri în vârf, în ianuarie 1942. În schimb, între 80.000 și 110.000 de rezidenți au fost infectați, iar epidemia a atins apogeul în octombrie 1941.

Răspunsurile comportamentale trebuie să fi determinat scăderea, concluzionează cercetătorii.

Campaniile de educație pentru sănătate publică, distanțarea socială, un program de hrănire comunitară care a distribuit cantități puțin mai mari de alimente și o campanie pentru a ajuta oamenii să identifice, să monitorizeze și să stârpească păduchii sunt motivele posibile ale opririi epidemiei.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric