Medicii au băgat Slovacia în stare de urgenţă

Medicii au băgat Slovacia în stare de urgenţă

Bratislava a recurs la o măsură excepţională pentru a ţine în spitale aproape un sfert din doctorii din sistemul de stat care şi-au dat demisia.

Guvernul de la Bratislava a declarat starea de urgenţă în 15 spitale publice după ce aproximativ 2.000 de doctori, aproape un sfert din efectivul de medici al ţării, şi-au anunţat demisia din cauza salariilor foarte mici. Prin instituirea stării de urgenţă administraţia slovacă forţează medicii care au anunţat că se retrag din sistemul de stat să continue să lucreze şi după data de 1 decembrie, când intra în vigoare demisia lor.

Ministrul Sănătăţii, Ivan Uhliarik, a subliniat că celelalte spitale din ţară funcţionează fără probleme, adăugând că, dacă starea de urgenţă nu ar fi fost declarată, aceste unităţi ar fi fost asaltate de pacienţi, ceea ce ar fi provocată o adevărată criză. Ministrul a făcut apel la sindicatul medicilor să îşi rezolve problemele prin dialog cu statul şi nu prin măsuri unilaterale.

În cazul în care dialogul nu produce efectele scontate, Uhliarik a subliniat că va căuta măsuri alternative, precum fuziuni între secţiile spitalelor şi reduceri ale numărului de paturi.

Muncă sau închisoare

Sindicatele au patru revendicări principale: modificarea Codului Muncii, schimbarea sistemului de finanţare a spitalelor de stat, stoparea procesului de transformare a spitalelor în companii pe acţiuni şi creşterea salariilor angajaţilor din sistemul de sănătate. Guvernul a oferit ieri medicilor o creştere salarială de 300 de euro pe lună, pe care doctorii o consideră "inadecvată". Ei cer o majorare de cel puţin 700 de euro. Ministrul Sănătăţii a avertizat însă că aceasta este creşterea maximă ce poate fi oferită de guvern în acest moment, când cea de-a doua ţară săracă din zona euro se zbate într-o criză economică.

În Kosice, al doilea oraş ca mărime al ţării, circa 140 de doctori şi-au retras demisiiile, în timp ce la Spitalul Universitar din Bratislava 36 de medici şi-au anulat cererile depuse anterior. Rămân încă 1.600 de medici decişi să părăsească sistemul public de sănătate, potrivit publicaţiei de limbă engleză "The Slovak Spectator". La sfârşitul lunii septembrie, sindicatele anunţau că aproape 2.500 de medici din 34 de spitale îşi depuseseră demisiile, o parte dintre aceştia revenind asupra deciziei.

Ungurii şi cehii sar în ajutor

Starea de urgenţă a intrat în vigoare începând de ieri şi va permite guvernului să forţeze doctorii să rămână pe posturi, în ciuda demisiilor care intră în vigoare astăzi. În caz contrar, medicii riscă să meargă la închisoare, a avertizat ieri premierul Iveta Radicova. Avertismentul său a fost ingnorat, presa slovacă scriind că încă de ieri după-amiază mai multe spitale au anunţat că medicii demisionari din respectivele uităţi nu s-au mai prezentat la serviciu. Unii şi-au luat concedii medicale pentru a fi feriţi de eventualele consecinţe.

În acest context, oficialii de la Bratislava au cerut sprijinul guvernului ceh şi ungar care au anunţat că vor detaşa, dacă este nevoie, medici în Slovacia până la soluţionarea crizei.

MĂRTURIE

"Muncim 24 de ore din 24 şi pe bani puţini"

Un medic de la o clinică din Bratislava a povestit pentru EVZ situaţia în care se află cei aproximativ 7.500 de medici din sistemul public.

"Problema nu este doar legată de bani. Problema este că, din cauza faptului că suntem tot mai puţini în condiţiile în care mulţi medici pleacă din ţară, am ajuns să muncim 24 de ore din 24, iar managerii spitalelor nu ne permit să ne luăm nici măcar o zi liberă. O altă problemă este finanţarea sistemului public de sănătate. Companiile de asigurări plătesc munca noastră la doar jumătate din valoarea ei. Vrem ca sistemul de finanţare să fie schimbat", a declarat doctorul care a cerut să fie citat sub protecţia anonimatului. 1.600 de medici slovaci erau ieri hotărâţi să nu revină asupra deciziei de a-şi da demisia, deşi numărul iniţial era de peste 2.000

Ne puteți urmări și pe Google News