Conform relatării, dr. Grigorescu se lovește deseori de pacienți care nu pun preț pe eforturile umane din sistemul medical, ci le consideră justificate de salariile mari.

Iată relatarea medicului:

"Numa' atât?, acestea au fost singurele cuvinte pe care pacientul a catadicsit să le arunce, superficial și peste umăr, celor cinci membri ai echipei care participaseră la operația lui (infirmieră, asistente, medici), realizată pe cât de repede, pe atât de bine. 
În drumul lui grăbit dintre masa de intervenție de pe care tocmai coborâse și ușa sălii de operații, proaspătul operat nu găsise loc de simplul și cuviinciosul „mulțumesc”. 
Mărturisesc că, aflat de câtva timp într-o stare sufletească nu prea confortabilă, am resimțit și mai profund această desconsiderare a muncii întregii echipe.
Deși de la momentul internării efective în secție a acestui pacient nu au trecut mai mult de 15 minute până când a fost consultat, pregătit preoperator și trimis în Blocul operator pentru intervenție, deși a fost operat la o oră la care măcar noi, medicii, ar fi trebuit să fim deja plecați spre familiile noastre, cetățeanul cu pricina o fi considerat că așa trebuiau să se întâmple lucrurile cu „el, asiguratul”!
Am mai fost încercat în ultimii doi ani de sentimentul că „trasoarele ideologice” lansate în popor (acelea precum că, „lasă, dom'le, că și așa sunt bine plătiți!”, „noi, asigurații, în calitate de clienți ai sistemului, avem dreptul să fim slugăriți de personalul medical”, ș.a.) și-au atins scopul, lăsând răni adânci în zona respectului de care „vindecătorii” ar trebui să se bucure din partea semenilor, sănătoși sau suferinzi, deopotrivă.
Dar când un om, aflat la 60 de ani de viață, integrat socio-profesional prin meserie și loc de muncă stabil, cu educație primită în aproximativ aceeași perioadă socială în care mi-am petrecut și eu cei „7 ani de-acasă”, nu găsește de cuviință decât să se degajeze de obligația morală de a fi recunoscător măcar verbal (ca să nu mai vorbim de lipsa reală a acestui sentiment la nivel intim, sufletesc), atunci, zău, suntem aproape de punctul în care, dezamăgiți de locul în care am fost exilați de percepția publică, nouă, ăstora din spitalele de stat, nu ne va mai rămâne altceva decât să facem același lucru: să ne auto-exilăm din sistem. 
Și să ne retragem în cel privat, unde, se pare că, cu cât pacientul plătește mai mult pentru serviciile medicale oferite, cu atât e mai plin de respect pentru personalul medical. Sistem în care plătitorul se va întreba, dar doar în gând, și cu grijă să nu deranjeze pe cineva: „De ce, oare, atât?”

Altfel spus, „Numa' atât?” să valorăm noi oare?”, a scris chirurgul Dan Grigorescu.