Media claselor V-VIII, eliminată din calculul mediei pentru admiterea la liceu. Schimbări în anul școlar 2022-2023
- Emma Cristescu
- 29 august 2022, 16:18
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că media claselor V-VIII nu va fi luată în considerare la admiterea la liceu. Se va ține cont doar de media de la Evaluare Națională. Măsura va fi valabilă în anul școlar 2022-2023.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat luni că va fi eliminată media claselor V-VIII la calcului pentru admiterea la liceu. Importantă va fi doar media de la Evaluare Națională.
Ministrul a mai precizat că elevii de clasa a V-a vor beneficia de burse sociale și burse de studiu din septembrie.
Schimbări în anul școlar 2022-2023
„În urma reuniunii Comisiei de Dialog Social, au fost agreate, împreună cu partenerii de dialog social, următoarele măsuri ce vor fi aplicate în anul școlar 2022-2023:
1. În acord cu partenerii de dialog social, a fost eliminată media claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu. Astfel, ierarhizarea absolvenților se va realiza doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională.
2. Având în vedere că în anul școlar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a școlii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru examenul național de bacalaureat.
3. În premieră, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât și burse de studiu încă de la începutul anului școlar 2022-2023. Bursele sociale și de studiu se vor acorda în condițiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absențe, iar în cazul burselor de studiu – pe baza calificativelor anuale și obținerii calificativulul anual Foarte Bine în clasa a IV-a). Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022”, a scris ministrul, pe Facebook.
Ce proiecte au fost luate în calcul
Cîmpeanu a mai transmis, luni, 29 august, că s-a desfășurat şedinţa Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației cu următoarea ordine de zi:
1) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2022-2023; 2) Proiect de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2022 – 2023; 3) Proiect de Ordin privind organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat – 2023; 4) Proiect de Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat; 5) Proiect de Ordin privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual de stat pentru anul școlar 2023-2024. 6) Diverse, potrivit edupedu.ro.