Tentativa de asasinat îndreptată împotriva candidatului Trump și retragerea candidaturii președintelui Biden au mobilizat atenția mass media, umbrind alte evenimente, cum ar fi Conferința NATO de la Washington – care va marca pe termen lung evoluțiile politice și economice ale lumii euro-atlantice. Ce s-a hotărât acolo, cum ne va influența?

Un continent fără istorie.

Noile generații nici nu știu ce a fost Războiul Rece, fiindcă s-a renunțat aproape cu totul la studiul Istoriei. Să nu ne mirăm de vulnerabilitatea tinerilor la fake news: păi chiar noi, marginalizând Istoria, i-am încurajat să caute răspunsuri asupra trecutului pe Internet, în legende conspiraționiste! Iar tinerii din anii 1990 au ajuns, 15 – 20 de ani mai târziu, să constituie noile elite politice europene care, ignorând lecțiile trecutului, s-au concentrat asupra unei agende fictive, fără legătură cu problemele fundamentale ale lumii actuale.

Astfel, au intrat succesiv în atenția noii clase politice euro-atlantice făina de greieri, flatulența la vaci, trotineta cu baterie chinezească și bărbatul gravid.

Sub presiunea discretă, dar insistentă a unor interese străine Europei, a ajuns la modă antimilitarismul: e cool să ceri Parlamentului să desființeze Armata română, e cool să votezi contra bugetului Apărării – „Ceee?! Vă pregătiți de război?”  În aceste condiții, Armata a devenit nu numai la noi, ci și în multe State din Uniunea Europeană, un balast inutil. Așa o fi, oare?

Penalii dau startul.

Confruntarea dintre politicienii trotinetiști și Armatele europene a început în 2007, când președintele de la acea vreme al Franței, domnul Nicolas Sarkozy, a ajuns la concluzia că este necesară o reformă radicală a Apărării Naționale. Dânsul n-a avut timp să aprofundeze problema, fiind prea preocupat să încaseze bacșișuri de la dictatorul libian Gaddafi, faptă pentru care fostul președinte francez va fi judecat în 2025, când va fi executat sentința de un an de închisoare pentru corupție, primită în februarie anul curent.

Nu se știe ce-i va fi cerut în contrapartidă Ghadaffi, vechi prieten de-al Moscovei, dar neavând vreme să răvășească temeinic Armata franceză, Sarkozy a încredințat această misiune unui tânăr frumos și liber, Jean-Claude Mallet - în prezent suspect în dosarul deschis de Parchetul Național Financiar, privind fapte de corupție, trafic de influență și spălare de bani conexe contractului de livrare către India a 36 de aeronave Rafale.

Domnul Mallet a elaborat o Carte Albă a Apărării, iar în 2008 președintele Sarkozy a trecut la lichidarea capacităților de apărare a teritoriului, sub pretextul ”înfruntării provocărilor globale”, în special rețelele teroriste din Africa francofonă.

Pentru asemenea misiuni, nu este nevoie de cine știe ce dotări. În 1994, Franța avea 1.355 de tancuri mijlocii AMX-30; în prezent, are ... 215 tancuri Leclerc (plus 191 în conservare), la o armată de 270.000 militari activi. Un tanc la 1255 de militari! Praful s-ar fi ales, dar în mai 2014, generalii aflați la conducerea Armatei franceze au amenințat cu demisia în bloc dacă așa-zisa ”reformă” continuă. Pentru comparație, Armata română are azi 429 tancuri funcționale, e drept mai modeste, la un efectiv de 81.000: unul la 188 de militari.

Să moară oameni și în Occident!

Armata franceză este cea mai numeroasă din Uniunea Europeană, așa că aceste evoluții nu aveau cum să treacă neobservate. Ceilalți parteneri europeni din cadrul Alianței au ajuns la concluzia că, în contextul extinderii NATO, Occidentul nu mai e în prima linie, iar efortul de apărare poate fi lăsat în seama americanilor și a noilor State membre din Est.

Germania a fost prima care a urmat exemplul francez. Armata germană, Bundeswehr (BW), avea peste 7.000 de tancuri. În 2013, mai avea numai 225. Nemții au mers chiar mai departe, întrucât au lichidat și cea mai mare parte din apărarea antiaeriană: dacă în 1990 aveau 36 de baterii Patriot active, azi nu mai au nici măcar 10! Dar cea mai mare eficiență a fost atinsă în ce privește artileria: acum 25 de ani, BW avea 83 de batalioane de artilerie, cu aproape 1.500 de tunuri. Azi mai are 94 de autotunuri PzH 2000 (plus 40 în conservare).

Nici Marea Britanie nu s-a lăsat mai prejos. În anii 1990, Regatul Unit avea 1.200 de tancuri, în prezent mai are numai 213 tancuri Challenger 2, la un efectiv de 110.000.

Moda reformei prin desființare a durat până în momentul în care pregătirile Rusiei pentru invadarea Ucrainei au devenit prea evidente. Chiar și atunci, lucrurile s-au urnit greu: dacă în perioada 2019 – 2021 cheltuielile de apărare ale Statelor UE au crescut cu 20%, în aceeași perioadă cheltuielile Rusiei au crescut cu 300% și ale Chinei cu aproape 600%.

De aceea, războiul devine inevitabil, așa cum declara recent președintele Serbiei, Alexandr Vucic, un prieten al Moscovei: Statele occidentale „în acest moment nu sunt pregătite [pentru un război cu Rusia]. Vor fi ele pregătite? Nu sunt pregătite acum, dar ar face bine să fie pregătite! ” Fiindcă Rusia va ataca. În opinia lui Vucic, pentru ca pretențiile Moscovei să fie luate în serios, trebuie să moară și cetățeni ai Statelor occidentale: „Occidentului, cât timp oamenii din Occident nu mor, sau mor doar voluntari, nu-i pasă!".

Sângele altora.

Dar de unde provine această nepregătire de război a Occidentului, care a transformat NATO în țintă? O analiză recentă a Royal United Services Institute (RUSI) recunoaște că „Vectorul care a determinat dezarmarea Marii Britanii în ultimii 30 de ani a fost credința că în războiul modern ne-am putea bizui pe tehnologii și soluții asimetrice, numărul contând mai puțin. Dar războiul de anvergură al Federației Ruse împotriva Ucrainei a arătat că, în războiul modern, toate sunt importante: și cantitatea, și tehnologia, și deciziile asimetrice pe câmpul de luptă.”

Dar mai este un aspect, atât de incorect politic, încât RUSI evită să-l numească: planurile NATO luau în considerare, ca primă etapă a unei confruntări cu Rusia, retragerea, cedarea controlată de teritoriu, până când – după câteva săptămâni – vin americanii și începe contraatacul. Pe hartă arată frumos, în realitate e o capcană.

Iar atunci a survenit momentul Bucea: analiștii militari occidentali și-au dat seama că planurile operaționale ale Armatei ruse prevăd jefuirea și distrugerea localităților, executarea în masă a populației civile. Crima de război este, pentru Rusia, o armă, așa cum ne atrage atenția canalul TV ”pravoslavnic” Țargrad: „Cei cărora le e milă de copiii dușmanului sunt lipsiți de milă față de propriii copii! ... Fiindcă legea neiertătoare a războiului e foarte simplă: inamicii nu pot fi considerați oameni.

Adevărul simplu e că de cealaltă parte nu e nici un om. Nici măcar unul! Rachetele noastre nu omoară copii de oameni. Fiindcă acolo nu-s copiii de oameni.” (realizator Andrei Perla, 12 iulie 2024)

Asta nu are noimă în Ucraina, unde Rusia se luptă cu armata unui Stat național, dar are sens în cazul în care Rusia s-ar confrunta cu o coaliție, precum NATO. Să încercăm să ne imaginăm situația: trupele ruse forțează frontiera unui Stat NATO. Armata Statului respectiv, împreună cu forțele NATO de reacție rapidă (în cazul României, trupe franceze și americane) reacționează conform planurilor de contingență, printr-o retragere controlată.

Armata rusă intră în primele localități de la frontieră și se pune pe jaf, viol, incendieri și execuții de civili – ca la Bucea. Vestea se răspândește instantaneu: „Aliații ne-au abandonat, se retrag, nici nu vor mai veni!” Se creează o panică similară cu situația din Franța anului 1940, cu efecte politice asemănătoare: Statul vizat capitulează. Întăririle nu mai au unde să vină, problema de actualitate devine evacuarea trupelor aliate – ca la Dunkerque. În plan politic, NATO se fisurează: văzând ce a pățit primul Stat atacat și considerând sprijinul aliat insuficient și tardiv, Statele mai expuse părăsesc Alianța.

Sesizând în mod corect pericolul, Reuniunea NATO de la Madrid (iunie 2022) a hotărât schimbarea doctrinei militare: teritoriul NATO va fi apărat chiar de la primul metru, scopul fiind evitarea cu orice preț a ocupației și a șirului de atrocități care ar urma. Problema e, cu ce forțe și mijloace? Statele membre și-au inventariat deci capabilitățile.

Anteriul lui Arvinte.

Concluziile au fost prezentate la recenta Reuniune NATO de la Washington: pentru a aplica Strategia Madrid, ”apărare de la primul metru”, forțele existente nu sunt insuficiente și ar mai trebui suplimentate cu 35 – 50 de brigăzi mecanizate, până în 2029 - 2033.

Sună frumos, sună rotund – dar în realitate va fi un efort uriaș. Fiindcă o brigadă mecanizată NATO cuprinde 132 mașini de luptă a infanteriei (MLI), 44 de tancuri și 12 autotunuri. Pragul minim, 35 de brigăzi, implică deci 4.620 MLI (10 milioane €/bucată), 1.540 tancuri (28 mil. €/buc.) și 420 autotunuri (18 mil. €/buc.). Cu totul, 97 miliarde €. Acesta este prețul a aproape 20 de ani de jocuri trotinetiste de-a ”Armata minimală”.

În fine, bani s-ar mai găsi – dar capacitățile industriale sunt drastic limitate. Azi, singurul producător european de tancuri este holdingul KNDS (Krauss-Maffei, Wegmann și Nexter Systems), cu o capacitate de producție de 50 tancuri/an. Ar fi nevoie deci de 31 de ani pentru a realiza nivelul minimal de dotare cerut de ”Strategia Madrid”...

Deci toate zvonurile cu mobilizarea de rezerviști, cu revenirea la armata obligatorie sunt, de fapt, fumigene Krasnaya Maskva. NATO abia are cu ce să-și înarmeze efectivele actuale; dacă mâine am incorpora primul contingent, ar face instrucție cu cozi de mătură!

Zău, vin americanii?

În anii 1950, confruntat cu agresivitatea crescândă a Uniunii Sovietice, Occidentul s-a reînarmat cu ajutor american. Dar azi, speranța că lipsurile din dotare ar putea fi acoperite de stocurile americane de tehnică militară nu mai are acoperire. Este ilustrativ, în acest sens, cazul Greciei, a cărei infanterie mecanizată este dotată cu transportoare blindate M-113, de acum 60 de ani. Statele Unite s-au oferit să-i transfere gratuit, prin programul  Excess Defense Articles, 164 de mașini de luptă a infanteriei Bradley.

Inginerii militari greci au vizitat cele două baze de stocare unde se află blindatele respective dar nu au reușit să găsească nici măcar un exemplar funcțional. În aprecierea lor, costurile de readucere la starea de funcționare a echipamentelor donate depășesc posibilitățile Greciei.

Iar în ce privește posibilitatea ca Statele Unite să readucă la starea de funcționare echipamente militare din stocuri, este elocvent exemplul Bulgariei. De ceva vreme, vecinii noștri de la sud de Dunăre se străduiesc să înlocuiască vechile MiG 29 din dotare cu 16 avioane F-16 noi. Dar avionul nu se mai fabrică din 2017, iar după reluarea producției, în 2023, ritmul este de 4 exemplare pe lună. Iar comenzile de la clienți externi sunt pentru 140 de exemplare! Ca urmare, prima livrare pentru bulgari, planificată pentru acest an, va avea loc în 2025, iar primul F-16 bulgar va fi operațional cel mai devreme în 2027...

Costul primului metru.

Dacă Armata rusă o ia spre inima Europei, primul metru de teritoriu cotropit ar fi pământ polonez. Polonia a produs sub licență, vreme de decenii, tancuri PT-91, din familia T-72M1. Dar războiul din Ucraina a pus în evidență inadecvarea acestora: Polonia a donat Ucrainei cam toată dotarea de T-72M și PT-91, iar apoi a încercat să cumpere din Statele Unite tancuri Abrams. A pățit ca Grecia: a reușit să obțină numai 116 bucăți funcționale din versiunea veche M1A1. Cele 250 M1A2 noi vor fi livrate abia prin 2026. E de înțeles de ce Varșovia s-a reorientat și cumpără din Coreea de Sud 300 de tancuri Hyundai Rotem K2, urmând ca alte 500 de exemplare să fie construite local, sub licență, începând din 2026.

Dacă Armata rusă o ia spre Strâmtori, primul metru de teritoriu cotropit ar fi pământ românesc. Armata română are în dotare 3 batalioane de tancuri T-55, de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, cu o utilitate foarte limitată pe câmpul de luptă actual. Și mai are 383 de tancuri românești TR-85, în diferite stadii de modernizare – dar care corespund nivelului tehnic al anilor 1980.

La fel ca și Polonia, România a încercat inițial să cumpere 54 de tancuri americane Abrams M1A2, și a pățit la fel: livrările vor începe abia în 2026. Recent, presa sud-coreeană a anunțat că, tot urmând modelul polonez, România ar intenționa să cumpere cel puțin 300 de tancuri K2. Cu siguranță, salvatorii României se vor mobiliza din nou împotriva dictaturii militarilor care, cu nerușinare, vor să apere Țara: „Ceee?! Vă pregătiți de război?”

Copilașii noștri!

E de preferat să investim acum în întărirea forțelor noastre armate: Rusia ar putea fi descurajată dacă NATO pare suficient de puternic. Și este mult mai convenabil să investești acum, decât să faci față unui război de doi – trei ani. Doi sau trei ani? În recentul său interviu pentru ziarul Argumentî i Faktî, vicepreședintelui Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, sugerează că războiul va mai dura 10 ani!

De aceea, bugetul de achiziții al Ministerului Apărării pentru 2024 se ridică la 14 miliarde €: rachete antiaeriene Mistral, rachete aer-aer, rachete antitanc Javelin, rachete ATACMS, bombe ghidate GBU-39 și Watchkeeper. Plus sisteme de artilerie K9 de 920 milioane $.

Reacția salvaționistă a fost imediată. Senatoarea USR Adina Săniuță, membră a Comisiei buget-finanțe: „Ritmul amețitor al împrumuturilor pentru a se finanța găurile din buget demonstrează fără urmă de tăgadă că fie Guvernul a mințit cu bună știință atunci când a prezentat proiectul de buget în Parlament, fie pur și simplu nu înțelege care sunt consecințele financiare, economice și sociale ale creșterii exponențiale a împrumuturilor. Când statul se împrumută, ne împrumută de fapt pe fiecare dintre noi, pe fiecare român.

Doar în 2024, Guvernul Ciolacu a făcut cadou, la naștere, fiecărui copil născut în România o datorie suplimentară de 1.342 de euro, fără să adăugăm dobânda. Când noi ne împrumutăm, o facem de cele mai multe ori pentru a investi într-o casă, într-o mașină, în educația copiilor, într-o afacere. Ce face statul cu aceste împrumuturi? Finanțează cheltuieli inutile!”

Lasă cucoană, nu-ți fă sânge rău, că vin iarăși rușii peste noi și ne scapă de griji: copii răpiți, case incendiate, mașini furate și afaceri jefuite. Vor salva rușii pe copilașii noștri înglodați în datorii! Mărturiile celor opt copii, între 7 și 17 ani, eliberați recent de ruși la presiunile internaționale arată că „militarii ruși din teritoriile ocupate arestează, bat, aplică electroșocuri și presiuni psihologice asupra adulților și iau interogatorii copiilor, fără prezența părinților, prilej cu care și copiii sunt torturați.” Să moară oameni și la noi, cucoană! Azi la Bucea, mâine la Buhuși / Putin și poporul rus / Libertate ne-au adus!

Dimensiunea marketing.

În timp ce la noi trotinetiștii independenți stârnesc scandal în jurul știrii expirate că s-au cumpărat în noiembrie anul trecut prea multe conserve pentru a-i hrăni pe nemernicii de militari români, armatele europene din cadrul NATO se străduiesc să remedieze efectele politicilor de apărare imbecile pe care trotinetiștii lor le-au promovat vreme de decenii.

Fără îndoială, această reorientare spre realitate e determinată nu numai de particularitățile agresiunii ruse asupra Ucrainei vecine, ci și de amenințările formulate de domnul Trump, că Statele Unite ar putea abandona Ucraina, că aliații NATO vor ajunge să aibă frontieră cu Rusia, iar americanii nu-i vor apăra pe cei care nu cheltuiesc suficient, nu cumpără destule arme, că Statele Unite s-ar putea retrage din NATO, devenită o afacere păguboasă dacă cifra de afaceri a complexului militar-industrial nu crește suficient.

Atrage atenția, însă, recentul comentariu al prim-ministrului norvegian Jonas Gahr Støre: „NATO e un mare câștig pentru toți membri săi. Nu văd ca vreun președinte american să își dorească să renunțe la asta. Dar va trebui să demonstrăm Statelor Unite valoarea acestui parteneriat.” La drept vorbind, și mie mi se pare că amenințările cu ”retragerea din NATO” sunt mai curând o foarte reușită strategie de marketing. Domnul Trump nu are de fapt intenția să piardă vreunul dintre Statele potențial cumpărătoare, lăsându-l în seama Rusiei, ”să facă ce dracu vrea cu ei” – dar are interesul să mențină situația suficient de încordată, pentru ca producția industriei militare americane să-și găsească cumpărători.

Un singur exemplu: Lockheed Martin, contractorul principal pentru rachetele Patriot, intenționează să-și crească producția de la 500 la 650 până în 2027. Fiecare dintre aceste rachete costă 4 milioane $; dacă peste noapte ne predăm Rusiei, cine le cumpără?

Iar pentru a menține situația suficient de încordată, nominalizarea lui J.D. Vance ca și candidat vicepreședinte este o mișcare abilă, care va permite domnului Trump să joace rolul ”polițistului bun”, care-l domolește pe înverșunatul vicepreședinte izolaționist. De altfel, Trump a și intrat în rol, declarând în discursul de acceptare a nominalizării sale în calitate de candidat al Partidului Republican la Casa Albă că „divizarea societății trebuie vindecată” și că „va fi liderul tuturor americanilor, nu doar al celor din partidul său”.

Ceva însă pare greșit în acest calcul: deocamdată, cifra de afaceri a industriei militare sud-coreene crește mai rapid, pe când producătorii americani au probleme de disponibilitate. Problemele acestea s-ar putea însă rezolva rapid, prin credite judicios acordate – ceea ce explică de ce mulți miliardari americani se înghesuie să devină sponsori MAGA. Nu e o soluție originală: guvernul Japoniei, care intenționează să-și dubleze cheltuielile militare, oferă ajutor financiar companiilor de apărare care doresc să extindă producția.

Vom trăi și vom vedea dacă chiar e nevoie „să moară și oamenii din Occident” pentru a opri imperialismul rus.