Stadionul din Miercurea Ciuc a fost inaugurat, sâmbătă, cu o partidă între o națională inexistentă, cea a Ținutului Secuiesc și cea a Ungariei. Toți jucătorii au fost la nivel de Under 18, iar organizatorii au apelat la un truc.
Modernizat, stadionul de fotbal din Miercurea Ciuc a fost inaugurat, sâmbătă, cu o partidă disputată de reprezentativa Under 18 a Ungariei și o autointitulată formație Under 18 a Ținutului Secuiesc. La eveniment a fost prezent și premierul maghiar, Viktor Orban, cel care s-a aflat mai multe zile în România, și care joi asistase și la confruntarea dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și Olimpia Ljubljana (scor 3-1) din turul 2 preliminar al Conference League.
Ultrașii din România au luat foc
A fost scandal înaintea amicalului nefiresc de la Miercurea Ciuc. Revoltați, ultrașii mai multor echipe din România au luat atitudine și au contestat legitimitatea unei echipe a Ținutului Secuiesc. Oficialii Federației Române de Fotbal (FRF) au intervenit și au încercat să blocheze meciul. Dar, organizatorii au apelat la un truc. Așa-zis naționala din Țara Secuilor a îmbrăcat tricourile celor de la Csikszereda. De asemenea, au fost intonate imnurile Ungariei și cel al Ținutului Secuiesc.
„Guvernul și Instituția Prefectului din județul Harghita să iasă din pasivitatea care a dus la o astfel de situație inacceptabilă și să ia măsuri. Discutăm despre o veritabilă amenințare la adresa siguranței naționale. Trebuie intervenit rapid, înainte ca lucrurile să scape complet de sub control”, spunea George Simion, președinte AUR.
„Ne aflăm în fața unui nou moment zero. Din păcate, gândurile separatiste ale populației minoritare din mijlocul țării iau amploare pe zi ce trece. Noua găselniță de propagare a acestora este disputarea unui meci amical între naționalele U18 ale Ungariei și ținutului secuiesc.
Cum poate un stat imaginar să aibă o echipă națională?
Cum putem permite ca pe teritoriul nostru să se nască o astfel de echipă? Chiar nu putem sesiza că ideea separatistă a luat o amploare considerabilă și că este doar începutul?
Facem apel direct către organizatorii meciului să găsească un oponent real pentru a disputa partida de mâine. În caz contrar, facem apel către Federația Română de Fotbal și Guvernul României să nu permită disputarea acestui meci, fiind un atac direct la securitatea țării noastre.
Altfel, noi, semnatarii acestei scrisori deschise, anunțam public că vom avea grijă ca partidele pe care le vom disputa cu echipele separatiste maghiare să se desfășoare în “cele mai plăcute” condiții pentru dânșii (....)” se preciza într-un comunicat redactat și semnat de mai multe galerii din fotbalul românesc.
Ce spuneau oficialii de la FRF despre jocul dintre Ungaria și naționala Ținutului Secuiesc
„Meciul la care faceți referire nu a fost aprobat de Federația Română de Fotbal. Refuzul a venit ca urmare a faptului că jocul propus a fi organizat de către clubul din Miercurea Ciuc nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de jocuri prevăzute de art. 6 alin. 1 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice.
Totodată, Federația Română de Fotbal a oferit clubului FC Csikszereda Miercurea Ciuc două propuneri de evenimente ce pot fi organizate pe stadionul din oraș: Lotul Under 19 al României să joace un meci de pregătire cu selecționata similară a Ungariei, în luna august”, transmiteau cei de la FRF, într-un comunicat adresat către gsp.ro.
Reacția jurnalistului EVZ Dan Andronic
Unul din cei care au luat poziție a fost jurnalistul EVZ Dan Andronic, care într-o postare pe TikTok a spus că mai bine am lua drept model Ungaria, în loc să ne plângem.