Matei Dima, alias BRomania, a rămas fără permis de conducere. A recunoscut vina

Matei Dima, alias BRomania, a rămas fără permis de conducere. A recunoscut vina Sursa foto: Instagram

Producătorul filmului Miami Beach, Matei Dima, s-ar fi ales cu un dosar penal pentru ” conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Polițiștii Stațiunii Râsnov l-au oprit, în după-amiază zilei de duminică, pentru control.

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe". Dosarul penal deschis îl vizează pe Matei Dima, producătorul filmului Miami Beach.

Matei Dima oprit în trafic pentru control

Potrivit surselor Antena 3, personajul în cauză este producătorul filmului Miami Beach - Matei Dima, alias BRomania. El a fost oprit în trafic și a fost controlat și supus testării alcoolmetrice și DrugTest.

Mai precis, în fapt, astăzi, 21 martie 2021, în jurul orei 15.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din județul Constanța. El conducea un autoturism pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov, din județul Brașov.

Ne puteți urmări și pe Google News

Rezultate pozitive ale testărilor efectuate de polițiștii brașoveni

Fapt incredibil, dar aceleași surse indică că la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanței psihoactive în organism. Persoana oprită nu ar fi opus rezistență sau nu a fost recalcitrant în gesturi și comportament la acținuile și procedeele solicitate de către polițiștii brașoveni.

În această cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

Matei Dima este recunoscut peste ocean pentru filmele și emisiunile sale

Matei Dima, alias BRomania (n. 19 iunie 1987, Constanța), este un vlogger, actor și regizor român. El este activ în special pe platforme sociale de Internet, precum Facebook, Instagram, YouTube. Acolo el creează sketch-uri comice, vine-uri și show-uri de stand-up. În 2013, a fost nominalizat la categoria „Innovation of the Year” cu un videoclip făcut pentru rapper-ul Destorm pentru piesa „See Me Standing”, filmat în iunie 2013 în Los Angeles.

Actorul a negat acuzațiile, dar a recunoscut că a rămas fără permis

Într-o postare pe rețelele sociale, Matei Dima a negat că ar fi fost prins de polițiști sub influența alcoolului sau a drogurilor, la volan. Dar recunoaște că i-au reținut permisul de conducere pentru ”o boacănă mai veche”.