Măsuri drastice! Doi ani de închisoare pentru cei care nu poartă mască

Una dintre țările africane a luat cele mai dure măsuri din lume, pentru a preîntâmpina răspândirea noului coronavirus.

Etiopia a instituit închisoarea de doi ani, cu executare, pentru cei care nu vor să poarte mască de protecție, pentru a se feri de noul coronavirus. Procurorul general al Etiopiei a anunțat că detenția va fi obligatorie, iar judecătorul nu poate fixa decât cuantumul pedepsei, care poate fi maxim de doi ani. Cei care vor fi vizați vor fi etiopienii care refuză în mod deliberat să poartă masca de protecție sau să distanța socială de doi metri.

Normele impuse de autoritățile sanitare din Etiopia mai prevăd că este interzisă strângerea mâinilor, dar și formarea de grupuri de persoane mai de trei persoane. „E ca și cum Covid19 nu ar mai fi, oamenii nu au grijă. Acest lucru va determina o posibilă creștere a răspândirii bolii și ar putea reprezenta o amenințare pentru națiune”, a spus ministrul Sănătății din Etiopia, citat de jurnaliștii de la CNN.

S-a ridicat starea de urgență

Etiopia este a doua cea mai populată națiune din Africa, a declarat în aprilie stare de urgență, pentru a preveni răspândirea pandemiei. Starea de urgență a fost ridicată în septembrie. Ministerul Sănătății a înregistrat până acum 91.118 cazuri de Covid-19 și 1.384 de decese. Etiopia are o populație de aproape 110 milioane de oameni. Prin comparație, România are o populație de 19 milioane de oameni și a înregistrat peste 200.000 de infectări până acum.

Boala a atins apogeul la sfârșitul lunii august, dar este dificil să se cunoască adevărata imagine, deoarece testarea a fost, de asemenea, redusă din cauza resurselor limitate. Cel puțin 79 de persoane au murit de Covid-19 în ultima săptămână, a spus ministerul sănătății, dar mai puțin de 2% din decese sunt înregistrate în mod oficial.

Noua lege permite amenzi și închisoare de până la doi ani pentru oricine încalcă restricțiile, a declarat biroul procurorului general într-o declarație pe pagina sa de Facebook, miercuri.

Etiopia și-a amânat, de asemenea, alegerile regionale și parlamentare programate pentru luna august din cauza focarului. Se așteaptă ca acestea să aibă loc anul viitor.

Africa nu a văzut în mare parte valul uriaș de infecții și decese care au străbătut Europa și America. Experții spun că totul se datorează unei populații mult mai tinere, măsuri imediate de reducere a virusului și o populație mai rurală, sunt câteva dintre necunoscutele care au contribuit la menținerea cazurilor la o cifră acceptabilă. Dar mulți lideri africani cer vigilență, îngrijorați de faptul că orice creștere a cazurilor ar putea copleși sistemele de sănătate publică dificile.