Incidente între Miron Cozma şi jandarmi, la Ziua Marinei
- Feri Predescu
- 15 august 2011, 18:21
Ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei au debutat cu incidente. Miron Cozma şi reprezentanţii revoluţionarilor constănţeni au fost îndepărtați de pe faleza Cazinoului fiindcă strigau lozinci anti-Băsescu printr-o portavoce. Reprezentatul revoluţionarilor din Contanţa, Nicolae Mavrodin, a leșinat după ce a fost luat pe sus de forțele de ordine.
UPDATE. Nicolae Mavrodin a fost amendat cu 500 de lei pentru instigare și tulburarea liniștii publice. Tot cu 500 de lei a fost amendat și Miron Cozma. Incidentul s-a produs în timp ce de la tribună se citea mesajul comun al ministrului transportului și al ministrului apărării și când șefului statului major al forțelor navale, amiral Aurel Popa, i se înmâna drapelul de luptă. Nicolae Mavrodin, liderul Blocului Revoluționarilor din Constanța, a fost separt de Miron Cozma de către mai mulți jandarmi, luat pe sus și târât către o dubă. Înainte de a fi urcat în duba jandarmeriei, acesta a leșinat și a căzut pe trotuar. Miron Cozma a încercat să se apropie de el, dar a fost împiedicat de jandarmi. Mavrodin a fost transportat la spital. Cozma a zis că o să-i dea în judecată pe președintele țării, pe ministrul Apărării și pe ministrul de Interne pentru că în România dreptul de a-ți exprima ideile este garantat și el a fost impiedicat. În sprijinul lor au sărit mai mulți participanți. Ceremoniile de Ziua Marinei s-au încheiat mai devreme cu circa o jumătate de oră. Măsuri dure de securitate Festivitățile de Ziua Marinei de pe platoul Comandamentului Flotei din Constanța au început în jurul orei 10.00, imediat după sosirea ministrului Gabriel Oprea. La tribuna oficială s-au așezat alături de ministrul Oprea, Valeriu Tabără, Petre Șerban Mihăilescu, Cristian Diaconescu, Anghel Iordanescu, Neculai Onțanu. Pe platoul din fața comandamentului flotei, față în față cu tribuna oficială, a fost amplasată Garda Națională Mihai Viteazul, adusă special cu trei autocare de la București, o premieră în istoria marinei române. Marinarii militari au fost așezați la extremitățile platoului din fața comandamentului. Oamenii veniți să asiste la ceremoniile militare și civile au fost poziționați în spatele unor țarcuri, iar vizibilitatea le este obstrucționată de cordoane de marinari aduși special de acasă. Oamenii cu care am discutat spun că sunt cele mai restrictive măsuri luate vreodată de Ziua Marinei. Tribuna cu oficialități este păzită de poliția militară, iar presa a fost acceptată pentru câteva minute să-i fotografieze pe oficiali doar în prezența biroului de presă al MapN, care i-a dirijat pe jurnaliști în afara perimetrului păzit.