Măsură forte în pandemie. Spitalele vor fi reorganizate. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat sâmbătă, la Oradea, că urmează o reorganizare a spitalelor pentru a avea mai multe paturi la terapie intensivă, relatează Agerpres.

Reorganizarea va permite redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacienți

“Legat de gestionarea pandemiei, suntem în curs de reorganizare a unităţilor sanitare. Colegii mei lucrează la modificarea Ordinului 555/2020 care reglementează gestionarea pacienţilor diagnosticaţi cu COVID, ordin ce va fi anunţat pe finalul săptămânii viitoare. Ca urmare a acestor reorganizări, vom beneficia de 200 de noi paturi pentru terapie intensivă (în prezent fiind în ţară 1.428 de paturi ATI) şi de asemenea se vor mai adăuga 350 de paturi pentru terapie intermediară”, a precizat, într-o conferinţă de presă, medicul Ioana Mihăilă.

Spitalele vor fi reorganizate. Vor fi eliberate 200 de paturi ATI și 350 de paturi pentru terapie intermediară

Potrivit secretarului, această reorganizare vizează, de fapt, redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacient și un acces mai larg al populației la serviciile medicale.

“Până acum existau în majoritatea localităţilor spitale destinate pacienţilor COVID şi spitale non-COVID. Această reorganizare prevede, de fapt, redeschiderea spitalelor şi pentru altă tipologie de pacient. Adică pe fluxuri separate şi circuite complet separate, spitalul va putea să îşi organizeze, dacă are capacitatea tehnică, fluxuri pentru pacienţi COVID şi fluxuri pentru pacienţi non-COVID. Şi atunci, făcând lucrul acesta, vor intra şi vom beneficia de fluxuri de pacienţi COVID şi în spitale care, până în momentul acesta, nu primeau pacienţi COVID.

Asta ne permite să suplimentăm paturile pentru COVID cu încă 200 şi paturile pentru terapie intermediară cu încă 350. Dar aceasta va aduce şi un alt beneficiu: în momentele de acalmie a pandemiei, spitalele COVID vor putea să fie redeschise şi pentru pacienţi non-COVID. Şi atunci inclusiv această problemă legată de accesul redus la asistenţa medicală în ambulatoriu sperăm să fie măcar parţial rezolvată”, a precizat Ioana Mihăilă.

De la debutul pandemiei s-au investit 370 milioane de euro în secțiile ATI

Oficialul a mai precizat că de la începutul pandemiei, investiţiile realizate în secţiile de terapie intensivă, diagnostic şi suport terapeutic au fost semnificative. Au fost proiecte derulate prin Banca Mondială, de aproape 70 milioane de euro, cât şi prin POIM, de aproape 300 de milioane de euro.

Referitor la măsurile pentru siguranţa pacientului, în luna februarie, a fost adoptat în Guvern un memorandum. Acesta stipulează că 50 de milioane de euro vor fi utilizate pentru infrastructura tehnică a spitalelor în domeniul gazelor medicale, al reţelelor electrice şi a detectorilor de fum şi oxigen. Apelul de proiecte va fi deschis până la 31 decembrie.

“Ministerul Fondurilor Europene a publicat ghidul pe site şi practic este deschis spitalele putând să trimită solicitări pentru a primi finanţare destinată acestor investiţii care cresc gradul de siguranţă a pacientului”, a spus Mihăilă.

Agenţia naţională de investiţii în infrastructura de sănătate va fi lansată în toamnă

Din toamna acestui an, Ministerul Sănătăţii va avea, o Agenţie naţională de investiţii în infrastructura de sănătate. Aceasta va veni în sprijinul unităţilor sanitare care vor să depună proiecte pentru finanţare din fonduri europene, a mai declarat, sâmbătă, secretarul de stat dr. Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, proiectul agenţiei este doar la început, având nevoie de susţinerea Guvernului. Estimativ, agenţia ar putea să funcţioneze prin septembrie – octombrie.

“Sper să putem plăti din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă o parte din costurile de funcţionare. Din schiţele noastre, agenţia ar urma să aibă 52 de angajaţi în primul an, după care, pe deplin funcţională, ar avea în jur de 70 de angajaţi”, a precizat demnitarul.