RĂSPUNS OFICIAL DIN CATANIA. Victor Ponta a minţit în CV. Masterul este de fapt un curs de perfecţionare

RĂSPUNS OFICIAL DIN CATANIA. Victor Ponta a minţit în CV. Masterul este de fapt un curs de perfecţionare

În CV-ul premierului Victor Ponta se afla un "master" la Universitatea din Catania. De fapt, Ponta a făcut acolo doar un curs. După scandalul masterului, premierul şi l-a scos din CV.

După ce Universitatea din Catania a anunţat că premierul Victor Ponta nu a făcut niciun masterat la instituţia respectivă, aşa cum şi-a scris premierul în CV, aceeaşi instituţie rezolvă misterul: premierul a făcut acolo un curs de perfecţionare.  În 2002, Victor Ponta a participat la un curs de perfecţionare, sub coordonarea profesorului Antonino Galati, iar atestatul a fost semnat de profesorul Ferdinando Latteri, fost rector al universităţii. Precizările au fost publicate de gazetaromaneasca.com, care citează un comunicat al instituţiei. A scris despre curs pe blog Ieri, după ce Universitatea din Catania a arătat că nu l-a avut pe Ponta printre masteranzi, premierul a scris pe blogul personal că a urmat un curs de drept penal internaţional la instituţia respectivă, renunţând în acest fel la ideea masteratului. Când şi-a "spălat" CV-ul premierul a eliminat atât "masterul" din Catania, cât şi masterul "Management Politic", acordat de Institutul Social Democrat în noiembrie 2003, precum şi titlul de absolvent al Colegiului National de Aparare în iulie 2002. CITEŞTE ŞI: LOVITURĂ DE TEATRU. Premierul Victor Ponta şi-a falsificat CV-ul. A minţit că şi-a făcut masterul în Catania. Primul ministru comentează acuzaţiile

Ne puteți urmări și pe Google News