Ovidiu Dan, scriitor și patronul unei agenții de investigații din Olanda, a decodat o scrisoare din care rezultă că Masoneria avea un plan de unire pentru vorbitorii de limba română încă din Secolul al XVIII-lea.

Doar pasiunea pentru povești poate scoate la iveală o îmbinare atât de potrivită dintre un document criptat rămas de la cea mai cunoscută organizație secretă/discretă, un detectiv particular pornit într-o anchetă în care clientul este propriul orgoliu de a afla lucruri și deslușirea unui plan vechi de aproape 300 de ani legat de vobitorii de limbă română. Aceasta e esența materialului nostru de astăzi.

Potrivit detectivului privat, în Arhivele Naționale ale județului Sibiu este un document care aparține lojei masonice Sfântul Andrei la trei frunze de nufăr! Numele e bizar, dar el e un cod, ales la 1767 de opt tineri care-și făcuseră studiile în Germania și se întorseseră aducând cu ei lecția Occidentală a societăților secrete.

Documentul este scris într-un alfabet cifrat, iar detectivul nostru a pornit pe urmele semnelor ciudate, sperând să afle mesajul secret conținut de text.

Detectivul este unul autentic, se numește Ovidiu Dan și are o firmă de investigații în Olanda, la Hoorn, dar el este născut în România și în fiecare an vine în țară pentru a-și lansa câte o carte.

Înainte de a parcurge textul domniei sale mai trebuie spus că ”neotemplierii” la care face referință sunt cel mai probabil cavaleri refugiați în lojile masonice, după desființarea Ordinului Cavaleresc la 1302.

Traducerea unui document francmasonic și a înscrisului de pe un inel-sigiliu ale Strictei Observanțe Templiere

 

Stricta Observanță Templieră a fost o obediență francmasonică, creată în secolul al XVIII-lea de catre baronul Karl Gotthelf von Hund (a trăit între 1721 și 1776). A funcționat de la Paris la Moscova, de la Oslo la Nicosia, ocupând cu ideile ei întreaga Europă. Activitățile obedienței sunt descrise de diferiți autori în lucrări de specialitate, enciclopedii și lexicoane. Amintim aici doar cele care vor fi puse în legătură cu documentul și inelul-sigiliu de care ne ocupăm, prima piesă provenind din Arhivele Naționale, filiala Sibiu, și a doua fiind un exponat al Muzeului de Istorie din aceeași localitate.

 

Scrisoarea este din 1770

Astfel, trebuie știut că sistemul era compus din gradele: Ucenic, Calfă, Maestru, reprezentând Masoneria Albastră. Acestea se continuau cu: Maestru scoțian al Sfântului Andrei, Novice, Cavaler Templier, cel din urmă având trei diviziuni, elongate în: Cavaler al marelui jurământ, Mare cavaler al marelui jurământ, ultimul grad fiind apărut după 1770, din necesități arhitecturale.

Una dintre intențiile masonilor acestei obediențe era realizarea de provincii neotempliere, prin unirea teritoriilor în care se vorbea aceeași limbă. Până la Congresul de la Wilhelmsbad, ținut cu mare pompă la 1782, au format Comanderii, conduse de Capitule provinciale.

Alt aspect e acela că regulamentele obedienței cereau ca anumite nume de persoane, localitati și țări, să fie conspirate, iar actele și corespondența secretă să fie făcute în cifru. De acea, începând cu gradul Cavaler Templier, se primea un „nome de geurre” care funcționa ca nume conspirativ, cunoscut doar de către cei care trebuiau să-l cunoască. De exemplu, în cadrul Capitulului inființat, conform Anno Ordinis, la 7 august 4463 (7 august 1777 conform calendarului profan) de către loja sibiană Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr, prințul Alexandru Murusi Mavrocordat, fratele domnitorului Constantin Mavrocordat, purta numele Eques at Corvo Coronato, Philip Colignon, administratorul hanului Împaratul Romanilor era Eques a nocturna, Gheorghe Banffi, care va deveni guvernator al Transilvaniei după ce ajunge Venerabilul pomenitei loji, era Eques a frames, ș.a.m.d. Conspirativitatea se continua cu denumirea localităților implicate (Berlin se numea Templin, Praga era Rodomskoy, Dresda era Gommeren, Viena era St. Pölten etc.) și a țărilor (America se numea Utopia, Rusia se numea Ursul etc.).

Din decodarea documentelor, am constatat că, până la gradul patru, s-a utilizat alfabetul templier clasic al echerelor cu (sau fără) puncte, dar cu modificări adecvate pentru fiecare dintre grade. Începând cu poziția a IV-a, s-a recurs la un alt tip de încifrări. Dacă în cazul cheii de descifrare a primelor trei grade, folosită de transilvăneni, am reconstituit-o pe baza descifrărilor, cea aferentă gradului patru, am descoperit-o printre actele francmasonice aflate la numitele arhive naționale.

După cum se poate constata, pe documentul care conține cheia cifrului, sunt consemnate cele patru mari personalități templiere, cu rol bine precizat în arhitectura sistemului Stricta Observanță Templieră: Paganis - Mollay – Aumont - Harris. Unora dintre literele acestor nume le-au fost anexate numere, după cum urmează: P - 1A – G – 2A- 1N -1I-1S – M-1O-1L-2L3A-3Y - 4A -U- 2M - 2O - 2N -T- H- 5A- 1R- 2R - 2I - 2S. Ca urmare, s-au format niște grupuri alfanumerice, cărora le corespund literele alfabetului convențional: A = P, B = 1A, C = G, D = 2A, E = 1N, F = 1I, G = 1S, H = 1M, I =1O, K=1L, L=2L, M=2A, N=3Y, O = 4A, P = U, Q = 2M, R = 2O, S = 2N, T = T, U = H, V = 5A, W = 1R, X = 2R, Y = 2I, Z = 2S. Deci, e vorba de un alfabet de substituție.

Pornind de la prezumția potrivit căreia semnul „:” (redat sub forma grafică a două puncte așezate vertical, folosite ca indicator al împărțirii sau ca marcă a enumerării) face trimitere la stânga iar semnul „+” (plus) înseamnă la dreapta (câteodată e invers), se poate descifra partea a doua a documentului, cât și înscrisul de pe sigiliu.

Textul care a stat ascuns aproape 300 de ani!

Am pornit la treabă, în ce privește prima parte a documentului, conștient că pentru decodare este absolut necesară și o cunoaștere operativă a limbilor italiană, franceză, germană, latină, maghiară, pentru că experiența în domeniu, mi-a arătat că acestea erau folosite de către francmasoneria din Transilvania. Prezumția că lojile sibiene „Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr” și „La sfânta hărnicie” uzitau, cu precădere, limba germană în înscrisuri oficiale, mi-a fost de folos. Folosind metoda clasică, adică notând toate cuvintele germane formate din două litere, apoi din trei și așa mai departe, am reușit decodificarea primei părți a documentului, obținând următorul text, tradus astfel în limba română din germană: „Certificat (de) Novice Prezentul Maestru Scoțian Matheo Hanenschild adoră in întuneric Lumina Cercului Interior și dorește să obțină prin supunere și moravuri bune (dreptul) de a o vedea. De aceea i se înmînează acest certificat de novice prin care i se asigură că după trei ani de probă are dreptul de a îndrăzni să se apropie secretului. Dat în Loja Novicilor din Droisig D.”

Descifrarea celei de a doua părți a documentului se face prin aplicarea cifrului transpus în cheia prezentată mai sus. Rezultă o semnătură și o titulatură: Carolus eq. Ab Ancora Aurea denominatus Sub. Prior et Comisarius Cap. Provincialis.

În traducerea noastră textul ar putea fi redat sub următorele enunțuri: „Karel cavaler al Ancorei de aur desemnat Subprior și Comisar al Capitulului Provincial.”

 

Inscripția pe un inel conține o greșeală de scriere

 

În ce privește inelul-sigiliu, se poate observa că în partea inferioară poartă înscrisurile L.U.C. și U.U.U., pe care le vedem sub simbolurile crucii templiere și a brațului înarmat, elemente ale gradelor construite pe tema răzbunării. Prima prescurtare însemna Labor Viris Convenit (Munca este potrivită pentru bărbați sau Bărbaților le stă bine să muncească) caracteristică Provinciei 7, iar a doua denotă deviza Ultorem ulcisitur ultor (Pe răzbunător îl răzbună răzbunătorul), care era deviza Provinciei 8 a sistemului neotemplier. Cele cinci grupări alfanumerice, delimitate prin punct, sunt: G: 2+14. G + 6:7. U+2:3+7. P +3. D:3+12.

Decodificarea în cauză mi-a luat ceva timp, pentru că nu puteam accepta ideea că pe un sigiliu ar putea exista o greșeală. Adică, munca gravării pe un material dur presupune efort și exclude posibilitatea de a comite erori. Dar greșeala există, realizatorul a folosit la ultimul cuvînt litera D în loc de 2A care, în codul folosit, este echivalentul acesteia. Textul de pe sigiliu este: Cap. Cib. Prov. Ad. Dan. În clar avem: Capitulul Cibiniensis Provincia Danubiului sau Capitulul Cibiniensis Provincia Dunăreană.

 

Cui a aprținut semnătura de pe scrisoare de recunoaștere a inițiatului

Însemnatatea acestor descifrări, debutează cu identificarea personajelor numite de document.

Știind că titulatura primită la gradul Cavaler Templier se acordă o singură dată, realizăm că acel Cavaler al Ancorei de Aur este Karel von Schmiedburg, comandantul militar din acea perioadă al orașului Făgăraș.

Iar cel căruia, în urma inițierii de rigoare, i s-a înmânat certificatul pentru gradul Novice, e Matheo Hanenschild, un matematician care trăia la acea data în Sibiu și făcea parte din loja menționată ca activă în capitala de atunci a Transilvaniei.

Apoi aflam ca numele Capitulului de la Cristian era Cibiniensis si nu Cibinburg cum adesea se vehiculează, cu toate că documente similare și lucrari de specialitate prezintă și ele, numele real: „Carolus a lauro a fulmine intacto, capit. Ad Sanctum Hipolitum et Cibiniensis deputatus.” („Carol, neatins de lauri și de fulger, deputat al capitlului de la Sfântul Hipolit și de Sibiu.”).

Totodată e faptul că inițierea și ceremonialul la care matematicianul s-a supus, nu s-a produs în Capitulul de la Cristian ci în cel de la Droisig. Acesta avea încredințată supravegherea „misiunii masonice” din provincia 7 neotemplieră (Germania superior ad Albium et Oderam) si provincia 8 neotemplieră (Germania inferior ad Danubium, Padum et Tribum). Ca urmare, ceea ce rezultă este faptul că, într-adevar Capitulul de la Cristian era în subordinea directa a germanilor și nu în cea a austriecilor. Germanii sunt cei care l-au numit pe Karel von Schmiedburg conducător al neotemplierilor de la Cristian (de menționat este faptul că, la 1790, loja a fost desființată prin decizie austriacă).

 

Provincia masonică a vorbitorilor de română

Uzitarea titulaturii „capitul provincial” dat grupului de la Cristian, arată dorința obedienței de a crea o nouă provincie, pe lângă cele 9, deja formate. Acest lucru înseamnă extraordinar de mult, pentru că, provinciile fiind mereu create pe criteriul limbii majoritatii, rezultă că dorința Marelui Priorat german, prin loja Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr și Capitulul creat de aceștia, era unirea celor de limbă română. Adică aducerea Moldovei, Valahiei si a restului teritoriilor unde se vorbea românește, la sânul Transilvaniei.

Confirmarea că lucrurile așa stau, provine de la faptul că prin devizele folosite și gravate pe inelul-sigiliu, Capitulul de la Cristian arată că e în subordinea celor două provincii germane și sunt de acord cu modul lor de lucru, exprimat prin devize. Iar din denumirea Capitulul Cibiniensis Provincia Dunareană, este clar că se dorea extinderea teritoriului până la Dunăre, deci unirea cu cele două Principate Dunărene. Se întrevede că e vorba de variante ale diferitelor planuri de unire a românilor, cel mai recent cu privire la data înființării Capitulului de la Cristian, fiind Planul Bilistein, de la 1770.

Motivele principale ale unei asemenea intențiuni, sunt obligația Strictei Observanțe Templiere de a crea provincii, în vederea exploatării acestora sau a transformării lor în piețe de desfaceri, după modelul templier al intreprinderilor economice și a sistemului bancar, ambele de formă transfrontalieră. Iar în subsidiar, formarea unui scut puternic, în vederea limitării expansiunii turcești. Împlinirea intenției era, de fapt, refacerea Daciei. Modelul era cel american: revoluția (1774), proclamarea apariției unui nou stat (1777), recunoașterea acestuia pe plan internațional (1783), publicarea Constituției (1789).

 

Stemele provinciilor neotempliere

Una din intențiile masonilor acestei obediențe era realizarea de provincii neotempliere, prin unirea teritoriilor in care se vorbea aceeași limba. Până la Congresul de la Wilhelmsbad, ținut cu mare pompă la 1782, au format Comanderii, conduse de Capitule provinciale (numite și Subpriorate) realiând provinciile: 1) Aragonia; 2) Auvergne (Alberina); 3) Occitania (Lnguedoc); 4) Legio (Leon); 5) Burgundia; 6) Britania (Bretagne);7) Germania superior ad Albium et Oderam; 8) Germania inferior ad Danubium, Padum et Tribum; 9) Graecia et Archipelagus. Prezentăm un tablou al acestora împreună cu stemele caracteristice.

 

Concluzia „căutătorului de comori” ale istoriei

Dintre aceste etape, s-a îndeplinit doar prima dintre ele, cunoscută în istorie cu numele Răscoala lui Horia, Cloșca și Crișan. Primul dintre aceștia fusese învestit cu titlul Rex Daciae, fapt care arăta că intenția creării Provinciei Danubiului, era, de fapt, refacerea Daciei. Motivele pentru care francmasoneria a abandonat acest plan la 1782 și el a fost preluat de alte puteri, declanșând războiul civil din 1784, e subiectul cărții mele Ordinul Hora, în curs de apariție (dacă nu cumva la data când prezint acestea e deja apărută).

Descifrarea numitelor atribute masonice, conduce la dovada că, la 1777, se dorea iarăși, unirea tuturor celor care vorbeau limba română. Descifrarea stemei capitulului și al unui nou sigiliu creat după înființarea capitulului, le voi prezenta cu altă ocazie, dar nu fac altceva decât să confirme cele arătate mai sus: dorința francmasonilor Strictei Observante Templiere de a crea în secolul al XVIII-lea unirea românilor, cum și ulterior au pus umărul la o asemenea faptă. E vorba de fericitele evenimente de la 24 ianuarie 1859, prin cele două loje Steaua Dunării și apoi a impresionantului act de la 1 decembrie 1918, prin loja pariziană Jules Renard.