Maşinile în leasing, în plasa taxei auto

Maşinile în leasing, în plasa taxei auto

La achitarea ultimei rate, cei care au achiziţionat maşini în leasing s-au trezit că trebuie să plătească o taxă de înmatriculare calculată pentru o maşină mai veche de 5 ani.

Cei care şi-au cumpărat un autoturism în leasing după 1 ianuarie 2007 au plătit deja taxa auto, dar nu ştiu nici în prezent cum îşi vor recupera diferenţa de taxă în cazul în care suma achitată este mai mare decât cea calculată pe varianta ce va intra în vigoare la 1 iulie.

Problema apare din cauză că ei au achitat personal taxa, însă proprietarul maşinii este compania de leasing până la plata integrală a valorii autoturismului. Reprezentanţii firmelor de leasing susţin că problema ar trebui reglementată de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi că utilizatorul autoturismului ar trebui să facă cerere în numele său pentru restituirea banilor.

O altă neclaritate apare în cazul celor care au cumpărat maşini în leasing înainte de 1 ianuarie 2007. Dacă, de anul trecut, maşinile finanţate în acest fel sunt înmatriculate la 30 de zile după achiziţionare şi primesc numere de înmatriculare definitive, înainte de această dată autovehiculele în leasing acestea erau înmatriculate temporar. Confuzii la casierie „Maşinile cu numere provizorii - cu numere cu mai multe cifre - nu sunt teoretic înmatriculate în România“, neau explicat reprezentanţii Serviciului Înmatriculări din Capitală. Teoretic, taxa auto se achită la prima înmatriculare a unei maşini la noi în ţară, adică atunci când se încheie contractul de leasing şi proprietarul vrea să treacă autovehiculul pe numele lui.

Mihai Hură, director general în Ministerul Economiei şi Finanţelor, ne-a declarat că „nu ar trebui să se încaseze taxă auto la înmatricularea maşinilor pentru care contractul de leasing a fost încheiat, pentru că acestea au mai fost înmatriculate o dată, chiar dacă provizoriu“. La casieriile administraţiilor fiscale unde se achită taxa, lucrurile nu sunt însă la fel de clare.

Aura S. susţine că şi-a înmatriculat în urmă cu două luni maşina cumpărată în leasing, moment în care i s-a cerut să achite şi o taxă de înmatriculare de aproximativ 900 de euro. Autoturismul avea deja o vechime de 5 ani, după încheierea perioadei de leasing. Potrivit datelor din piaţă, finanţările prin leasing au avut o creştere puternică în perioada 2004-2006, adică majoritatea contractelor ar trebui să se încheie în următorii trei ani. În prezent, în legea care va intra în vigoare la 1 iulie nu există precizări clare în cazul maşinilor care au fost cumpărate în leasing fie înainte de 1 ianuarie 2007, fie după. BIROCRAŢIE Normele de aplicare întârzie Problema maşinilor finanţate prin leasing ar putea fi lămurită prin normele de aplicare ale taxei auto. Acestea ar fi trebuit să fie gata în urmă cu două săptămâni, însă, până în prezent, nu au fost făcute publice. „Le-am trimis la Comisia Europeană de acum două săptămâni şi aşteptăm răspuns“, ne-a declarat reprezentantul Finanţelor, Mihai Hură.

Cu toate acestea, Dana Daraban, consilierul de imagine al ministrului economiei şi finanţelor, a afirmat că normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă „nu sunt încă gata“. Aceste norme ar trebui să prevadă şi modalitatea în care se va returna diferenţa dintre taxa plătită şi taxa care se va calcula de luna viitoare, dar şi alte detalii tehnice, precum conturile în care se vor încasa banii din taxa auto sau destinaţiile lor ulterioare.

Potrivit noii formule, taxa auto se va calcula în funcţie de cantitatea de emisii poluante în cazul maşinilor Euro 4 şi Euro 3. Valoarea acesteia va creşte în cazul maşinilor noi şi va scădea în cazul maşinilor second-hand cu o vechime de 4-5 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News