„Dușmanul dușmanului meu este prietenul meu”, spune o veche zicală. Poate că a fost cel mai complet exercițiu de pragmatism politic și oportunitate pe care lumea l-a cunoscut vreodată. Cu toate acestea, alianța ciudată dintre SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică a fost o necesitate pentru victorie în al Doilea Război Mondial.

Puțini pot nega că sovieticii au suportat greul luptelor împotriva Germaniei naziste și că costul vieților pe frontul de est a fost uriaș. Așa cum nimeni nu poate contesta că Marea Britanie a ținut singură piept naziștilor și a evitat o înfrângere care ar fi putut duce omenirea înapoi în Evul Mediu. America a furnizat personal și material aliaților săi, a luptat cu Japonia singură peste întinderea Pacificului și și-a asumat partea din luptele împotriva Germaniei.

Hitler și Stalin au șocat lumea în primăvara anului 1939, când au anunțat semnarea unui pact de neagresiune. Mai mult, un protocol secret a convenit împărțirea Poloniei între cele două țări în urma invaziilor coordonate din est și vest. Unele relatări istorice afirmă chiar că Stalin devenise atât de încrezător în relația sa cu Hitler, încât a refuzat să creadă că naziștii plănuiau să-l înjunghie pe la spate. Abia când s-a confruntat cu dovezi incontestabile că operațiunea Barbarossa era în desfășurare, Stalin și-a dat seama că a fost tras pe sfoară. 

Până atunci însă, cucerirea și împărțirea Poloniei fuseseră tranșate și mii de polonezi au pierit, uciși de oamenii lui Stalin, în pădurea Katyn și în alte părți. În perioada septembrie 1939 – iunie 1941, Uniunea Sovietică a ucis aproxiamtiv 25.700 de cetăţeni polonezi – membri ai elitei ţării.

Gropile comune din pădurea Katyn au fost descoperite de nemți, după invadarea Rusiei. Dar sovieticii au refuzat să îşi asume responsabilitatea pentru crime şi au dat vina pe germani pentru uciderile în masă.

În ceea ce privește relațiile dintre Uniunea Sovietică, Marea Britanie și SUA, acestea au fost marcate de peste două decenii de animozități și lipsă de încredere. Înainte de încheierea Primului Război Mondial, SUA trimiseseră 5.000 de militari și muncitori feroviari în Siberia, în speranța că vor întârzia avansul revoluției bolșevice și a împiedica rușii să încheie o pace separată cu Germania. 

După ce au fost forțați să se alieze, cei Trei Mari – Stalin, președintele Franklin D. Roosevelt și prim-ministrul Winston Churchill – au fost precauți unul față celălalt. Dacă Roosevelt și Churchill erai șefii unor guverne democratice, Stalin era dictatorul nemilos. 

Politica face uneori alianțe ciudate. Înainte de invazia din Normandia, Stalin a continuat să facă presiuni pentru un al doilea front semnificativ împotriva naziștilor și i-a acuzat pe aliații săi că permit ca armata sovietică să fie măcelărită. Cei trei lideri au căutat să promoveze interesele națiunii lor, în special în ceea ce privește harta Europei de după război. Fiecare era obligat să recunoască puterea militară a celuilalt. Luând în considerare înaintarea Armatei Roșii în Europa de Est, spre Berlin, și deținerea de către SUA a bombei atomice.

Ideologiile conflictuale și viziunile asupra lumii au dus la apariția Războiului rece. Pentru o vreme, oportunitatea politică a reunit o puternică confluență a puterii militare. Iar morții polonezi din pădurea Katyn au trebuit să aștepte.