Mărturisirile DOAMNEI WALESA. În spatele primei mişcări SINDICALE din Europa de Est | VIDEO

Mărturisirile DOAMNEI WALESA. În spatele primei mişcări SINDICALE din Europa de Est | VIDEO

A deschis zilele trecute avanpremiera de gală în România a filmului biografic „Walesa. Man of Hope”, în regia lui Andrzej Wajda.

Este vorba despre Danuta Walesa, soţia fostului lider al Solidarităţii Lech Walesa. Filmul a avut premiera în Romania, pe 30 mai. Lungmetrajul reface traseul celebrului activist polonez, ulterior laureat al premiului Nobel pentru pace şi presedinte al Poloniei,  începând cu postura de electrician pe şantierul naval din Gdańsk în anii protestelor impotriva regimului comunist, până la înfiinţarea primei mişcări sindicale independente din Europa de Est, “Solidaritatea”.

În poloneză: Solidarność, nume integral: Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” - Niezależny Samorządny Związek Zawodowy „Solidarność”. Este federaţia sindicală fondată în septembrie 1980 în Polonia şi condusă iniţial de Lech Walesa. În anii 1980 a constituit o importantă mişcare anticomunistă, adunând de la persoane asociate cu Biserica Catolică până la membri ai stângii anticomuniste.

Mamă, învăţătoare, bucătăreasă

Ne puteți urmări și pe Google News

Filmul scoate în evidenţă şi faptul că, în spatele unui bărbat puternic se dovedeşte a fi o femeie şi mai puternică. Fulminanta carieră politică a lui Walesa se întrepătrunde, în filmul lui Andrzej Wajda, cu viaţa de familie. Relaţia cu soţia sa, Danuta (interpretată de Agnieszka Grochowska), casa plină de copii, precum şi problemele zilnice de familie au fost pentru viitorul preşedinte al Poloniei la fel de importante ca şi politica. Danuta Walesa este autoarea cărţii autobiografice “Visuri şi taine”, bestseller în 2011 la categoria “literatura faptului real”. “O serie de membri ai sindicatului, consilieri, politicieni, jurnalişti şi fel şi fel de oameni intrau şi ieşeau din apartamentul nostru de dimineaţă şi până noaptea târziu”, scrie Danuta în cartea sa. “Era un haos total, nu casă de oameni. Iar eu eram mamă, învăţătoare, bucătăreasă, femeie de serviciu, asistentă medicală… nu mai aveam timp de nimic altceva”. Autoarea cărţii povesteşte despre cum a luat soţul ei, Lech Wałęsa majoritatea deciziilor importante, inclusiv candidatura la preşedinţie în 1999, fără a ţine seama şi de dorinţele ei.

În repetate rânduri

La momentul scrierii volumului, anii 2010-2011, Danuta Walesa declara că ea şi Lech Walesa duc deja vieţi separate. S-a născut pe 25 februarie 1949. A lucrat într-o florărie din satul Mazovia, Polonia. Avea 19 ani când a plecat din satul natal din Mazovia, pentru a veni la Gdańsk, iar doi ani mai târziu, a devenit soţia lui Lech. A născut opt copii a căror fotografie apare şi pe coperta cărţii autobiografice “Visuri şi taine”. În perioada în care soţul ei a fost, în repetate rânduri, trimis în arest pentru atitudinea de opozant, în perioada evenimentelor din august 1980, după înfiinţarea Sindicatului Liber „Solidaritatea“, în perioada Legii Marţiale, când Walesa a fost internat, ea a fost cea care a avut grijă să protejeze familia. În  1983 a mers la Oslo pentru a ridica premiul Nobel pentru pace în numele soţului ei. Lui  Walesa fiindu-i teamă că, dacă va ieşi din ţară, autorităţile nu-i vor mai permite să se întoarcă. În anul 1990, în Seimul Poloniei libere (cea mai înaltă instituţie a puterii legislative din Polonia - n. red), a stat alături de soţul ei, când acesta a depus jurământul de preşedinte. Niciodată nu i-a plăcut să i se spună Prima Doamnă, evitând interviurile. Acum, Danuta a întrerupt tăcerea.

Epilog

Influenţa crescândă a Solidarităţii a condus la intensificarea şi răspândirea idealurilor anticomuniste în întreaga Europă Centrală şi de Est, slăbind regimurile comuniste. În Polonia, Solidaritatea a fost principala cauză a prăbuşirii comunismului. Pe 19 august 1989, Ceauşescu transmitea un punct de vedere conducerilor de partid şi de stat din ţările socialiste, în legătură cu situaţia creată în Polonia prin formarea primului guvern cu majoritate necomunistă din Europa Răsăriteană. El îşi exprima îngrijorarea faţă de soarta socialismului în Polonia, faţă de obligaţiile Poloniei ca membră a Tratatului de la Varşovia şi sublinia implicaţiile pe care evoluţiile din Polonia le puteau avea "pentru interesele comunităţii statelor socialiste"...