Mărturii șocante de pe litoral. Imagini horror cu camerele în care turiștii plătesc sute de lei pe noapte
- Ionel Sclavone
- 21 august 2021, 14:12
Din ce în ce mai mulți turiști se plâng de condițiile insalubre de cazare din stațiunile de la Marea Neagră și de serviciile de proastă calitate, raportat la prețurile foarte mari solicitate pentru o vacanță.
O turistă care a plătit pentru un sejur în stațiunea Neptun, de pe Litoral, a reclamat faptul că a fost cazată în condiții insalubre, într-un hotel de trei stele. Turista și familia sa obișnuia să se cazeze, an de an, în această locație, însă anul acesta situația a fost de nedescris. Ea a povestit pe un grup de Facebook ce a fost nevoită să îndure din partea conducerii hotelului.
„Dacă în urmă cu un an și respectiv doi am fost mulțumită de hotel Doina *** din stațiunea Neptun, în acest sezon, lucrurile stau total diferit. După ce m-am cazat și după ce am scos lucruri din bagaje, am constatat că în baie mirosea puternic a… PIPI!”, a povestit turista.
Ea a precizat că a făcut fotografii și le-a arătat celor de la recepție, fapt care i-a iritat foarte tare. Pe cale de consecință, având în vedere situația, oamenii spun că nu vor mai reveni în locația cu pricina.
„Am făcut poze la colacul de WC și m-am dus la recepție să explic situația și să arăt despre ce este vorba, dar recepționera s-a inflamat când i-am arătat poza… Astfel spus, a-3 a oară a fost cu noroc: e ultima dată aici”, a scris femeia, pe un grup de vacanțe de pe Facebook, după cum relatează cancan.ro.
Alte mărturii din infernul de la Marea Neagră
De altfel, din ce în ce mai mulți turiști reclamă condițiile proaste de cazare și serviciile de proastă calitate plătite la prețuri exorbitante. Între aceștia și Gabriel Tonceanu, președintele Federației Române de Culturism și Fitness. Tot într-o postare pe Facebook, acesta a relatat despre aventura neplăcută pe care a avut-o, împreună cu familia sa, la Marea Neagră.
Gabriel Tonceanu a comparat prețurile practicate în stațiunile de la Marea Neagră cu cele din Dubai, de pe Riviera franceză sau de la Miami, dar în condiții mult mai proaste. Descrierea este de natură să dea de gândit tuturor celor care intenționează să meargă la mare, în acest an.
„Toxinfecție alimentară, 13 ore în trafic, prețuri mai mari ca în Dubai și multă gălăgie. Asta a fost experiența noastră pe litoralul românesc. Am călătorit mult, dar nicăieri, nici măcar în Dubai, Miami sau Nisa nu am găsit prețuri la fel de mari ca pe litoralul românesc”, a scris președintele Federației de Culturism pe Facebook.
Sursa foto: cancan.ro