Victor Roncea: „14 iunie 1990 – venirea minerilor la orele dimineții în Capitala României. Am fost printre cei care a văzut prima intervenție a lor în Bucuresti, din turnul Arhitecturii, pe la 5 dimineata: spargerea cu toporul a ușilor Facultății de Geologie, de sub celebrul Balcon al Pieței Universității. Ajunsesem în turn în urma unui presentiment antrenat apoi și de un vuiet care crestea și se tot apropia. Bieții nostri colegi de la Liga aveau să fie primele victime din Romania ale operatiunii securistice-militaro-politiste.

Bogdan Munteanu a ajuns la spital și a supravietuit printr-o minune, cu pleura găurită, iar lui Marian Munteanu au vrut să-i taie capul. A fost apoi arestat și dus la Jilava direct de pe patul Spitalului de Urgenta. Sorin Dragan , redactorul sef al ziarului Ligii Studentilor, „Glasul”, a primit un cui de cale ferata bagat în vârful unei scanduri direct în cap, daca nu ma insel. Pe Eugen Popescu l-au prins pe acoperis și i-au infipt o surubelnita de mina în picior, că să nu mai alerge, probabil. Noua, după ce ne-au prins, au vrut să ne violeze fetele, studente la Arhitectura în ultimul an, care isi faceau lucrarea de diploma. Lui George Roncea i-au spart capul cu toporul și apoi a fost cusut la fosta Unitate a Securității de la Măgurele, pe viu.

Pe mine, că eram mai mic, m-a protejat un SRI-ist împreuna cu fetele și ne-a bagat în masina lui de la UM, cu care ne-a dus la Guvern de unde am aterizat în dube de detinuti la Magurele, trecand prin cunoscutele de unii culoare de botez cu cizme și paturi de arma. Pe scarile de la Arhitectura nu am scapat de celebrele furtunuri cu cap metalic și bate. La intrarea în Arhitectura era să alunecam pe sangele de pe jos. Nea Ilie, portarul, cred că fusese deja ucis cand am ajuns noi, în suturi și rangi, la parter.

In Piata, fetele le-au lasat amintire minerilor o mare parte din hainele lor. Atunci am ramas fara aproape toate filmele foto, după ce au descoperit cateva dintre cutii și au inceput să strige isteric „droguuri!”… Tipii, pe care ii vedeam de foarte aproape, avea ochii injectati și se suisera efectiv pe Dacia cu stație la bord, că un ciorchine de libarci, daca va puteti imagina, incercand să ne scoata pe geamuri, în ciuda SRI-istului cu casca albă. în timp ce masina demara în tromba, cu un colt de ochi i-am văzut pe frații de la Liga aruncati în fantana de la Arhitectura, rosie de sange.

Senzația era că parca traiam intr-un film în care asteptam să vad daca personajul meu mai traieste sau nu, după cum vrea regizorul. Dar Regizorul a fost bun și tare cred că nu i-a placut filmul asta. Așa că m-a mai lasat, că să vadă ce mai fac, fapte bune, ori ba. Iar eu am reusit performanta de a-mi ascunde ultimul film intr-un loc absolut secret – acum pot sa-l dezvalui, na: lenjeria intima – în care a rezistat (ca-n filme, nu?) și în lagarul de la Magurele, unde am fost dispusi pe ciment, cu distanta sociala regulamentara respectata, desigur, „in genunchi, cu mainile la ceafa și fata la perete” (cat puteti rezista așa? incercati și dvs, că face bine la tinuta). Fotogramele ultimului film, salvat, le puteti vedea in

Expoziția deschisa azi la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suțu, cu ajutorul Bunului Regizor. Slavă Lui pentru toate!”