Mărturia cutremurătoare a unei femei întoarse din moarte!

Mărturia cutremurătoare a unei femei întoarse din moarte!

Amfiteatrul Institutului Clinic Fundeni a fost învăluit într-o atmosferă plină de emoție, ieri, în ceas aniversar a peste 1000 de transplanturi medulare. Foști pacienți, personal medical, personalități, o mulțime care a vibrat în fața miracolului vieții

Flori, lacrimi. Cuvinte îndu io șă toare de prețuire adresate unei echipe medicale din partea celor care au primit o a doua șansă. „M-am născut a doua oară datorită acestui înger, doctorul Alina Tănase”, a mărturisit cu glasul gâtuit de lacrimi pacienta cu numărul 1000, Anișoara Rață, de 42 de ani.

„Suferea de sindrom mielodisplazic, cu un pronostic foarte prost. Avea risc mare de sângerare și de infecție. Nu avea nici o șansă cu un alt tratament. Am reușit să găsim un donator neînrudit. A devenit unul dintre cazurile fericite. Au trecut trei săptămâni și nu a făcut nici un fel de complicații”, ne spune, după o îmbrățișare grăitoare, conf. dr. Alina Tănase, șeful Secției de Transplant Medular Adulți și Președintele Societății Române al domeniului.

Sărbătoarea vieții de Înălțarea Domnului!

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pentru noi este o mare mândrie. Dacă în anul 2011, când am preluat acest spital, am inaugurat 300 de transplanturi medulare din perioada 2001 - 2011, iată că astăzi vorbim de un total de 1.000 de transplanturi realizate”, a punctat managerul Carmen Orban. La rândul său, ministrul Sănătății, Florian Bodog a transmis un mesaj la fel de emoționant: „Nu cred că este întâmplător faptul că sărbătorim 1.000 de transplanturi medulare odată cu Înălțarea Domnului. Înseamnă 1.000 de vieți salvate. Datorită echipei a fost posibil acest lucru. (…) Mă înclin în fața vieții, în fața dumneavoastră și vă felicit din tot sufletul!”.

Cifrele existenței

În total, au fost realizate 757 de autotrasplanturi (675 la adulți, 82 la copii) și 268 de allotransplanturi (223 la adulți, 45 la copii). Primul transplant medular a fost în 2001, iar peste doi ani a avut loc primul allotransplant cu donator înrudit. 10 ani mai târziu, odată cu funcționarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari, medicii au început procedurile de transplant alogenic de la donator voluntar neînrudit. Cel dintâi haplotransplant de celule stem hematopoietice a fost efectuat în 2014.

Ofrandă salvatorului

„Mi-aduc aminte un episod care m-a impresionat foarte tare, a venit o pacientă tânară cu leucemie acută. Era de undeva dintr-un sat din Oltenia. A venit la transplant și cu cei doi copii. I-am spus că în secție nu este permis accesul copiilor, tocmai pentru a limita infecțiile virale care sunt foarte frecvente la copii. Atunci ea a zis, nu, nu este nici o problemă. Copiii au rămas după sectorul steril. Stăteau lipiți cu gurițele și cu năsucurile de geam... Cred că au stat așa câteva ore. Nu au reușit să plece de acolo încercând săși vadă mama. Este o imagine pe care nu cred că o voi uita vreodată. Mă bucur să pot spune că am pe birou poze cu ea soacră la nunta copiilor”, a spus Alina Tănase.