Puterea unui mărțișor. Legătura dintre șnurul alb-roșu și Baba Dochia
- Cristian Raducanu
- 29 februarie 2024, 12:12
De mărțișor a devenit o tradiție ca doamnele și domnișoarele să primească în mod simbolic un mic șnur alb-roșu, dar în anumite regiuni ale țăriii tradiția este taman invers. Legenda spune că primul mărțișor a fost tors de Baba Dochia.
Ziua de 1 martie este una specială, pe lângă faptul că simbolizează venirea primăverii, în cultura populară s-a împământenit obiceiul ca doamnele și domnișoarele să primească un dar simbolic, un mic mărțișor, acel șnur alb-roșu. Desigur, că de-a lungul timpului șnurul a fost înlocuit cu „mărțișoare ceva mai consistente”.
Datini și tradiții de mărțișor
Însă, tradiția spune că oamenii trebuie să dăruiască acel mărțișor înainte de răsăritul soarelui. Bătrânii spun că persoana respectivă va fi ferită de necazuri și îi va merge bine tot anul. De regule, doamene și domnișoarele așează șnurul alb-roșu la încheietura mâinii, la gât sau la reverul hainelor.
Legenda mai spune că bărbații sunt cei care trebuie să ofere mărțișoare în dar, dar în anumite zone ale țării, de exemplu în Suceava, este taman invers. Imaginea unui mărțișor este asociată cu unitatea contrariilor fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric sau căldură-frig.
Tradiția mai spune că podoaba simbolică se poartă timp de 12 zile după care trebuie legată într-un pom fructifer. Dacă arborele respectiv va da roade, persoanei respetive îi va merge bine tot anul. În alte regiuni ale țării mărțișorul se poartă până la înflorirea bujorilor.
Baba Dochia, un vestitor atipic al primăverii
În vremuri îndepăratate simbolul primăverii se purta de la 1 martie și până când apăreau primele semne cum că iarna a fost înfrântă. Adică mărțișorul se purta până când înfloresc cireșii, se întorc păsările călătoare sau până când cântă cucul.
În cultura populară se spune că primul mărțișor a fost tors de Baba Dochia, chiar în timp ce urca la munte cu oile. Personaj din mitologia autohtonă, numele Babei Dochia este legat de Sfânta muceniță Evdochia din Heliopolis, prăznuită în calendarul creștin ortodox pe 1 martie, potrivit cancan.
Cu timpul ideea de mărtișor a luat alte conotații. De la un șnur simbolic alb-roșu, oamenii au adăugat și o monedă despre care se spune că simbolizează soarele. De asemenea, se mai spune că acel bănuț se cumpăra cu vin roșu, pâine și caș. Cu alte cuvinte, cel care purta mărțișor avea fața albă precum cașul și rumenă ca licoarea lui Bachus.
O altă tradiție transmisă din moși strămoși este legată de momentul în care se pune mărțișorul. Se psune că simbolul primăverii trebuie pus înainte de a te da jos din pat pentru a primi protecție și noroc pe toată perioada anului.